Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Colocviu regizoral despre 3 filme noi


     Ecranizarea unui mare roman clasic, amplă frescă socială a anului 1907; un poem al ilegalităţii, al gândurilor şi sentimentelor, al vieţii şi morţii celor ce au pregătit ieri ziua de azi; o dramă cinematografică contemporană. Trei filme de facturi foarte diferite care intră acum simultan în producţie: Răscoala, Duminică la ora 6 şi La porţile pământului. Trei regizori diferiţi ca pregătire profesională şi gusturi artistice, ca experienţă şi structură temperamentală: Mircea Mureşan, Lucian Pintilie, Geo Saizescu.
Fără a forţa apropierile şi pe deasupra oricăror evidente şi reale deosebiri (poate chiar voit acuzate de cei în cauză), „o platformă comună” a celor trei tineri regizori poate fi pusă în evidenţă.
Deşi discuţiile noastre au avut loc separat, am pus alături răspunsurile celor trei regizori, grupându-le sub semnul câtorva întrebări-cheie. Aşadar...
— Cum aţi formula tema filmului dumneavoastră?
Mircea Mureşan: Nu am trăit anul răscoalei decât prin ceea ce am auzit, prin ceea ce am citit. De aceea filmul meu, pentru a fi sincer şi convingător, nu trebuie să-l reia pur şi simplu pe Rebreanu, ci să evoce existenţe umane tragice din unghiul celui care n-a trăit evenimentul, dar care — sper — înţelege semnificaţia, desfăşurarea şi consecinţele.
Lucian Pintilie: Eroii din Duminică la ora 6, Anca şi Radu, sunt în primul rând, tineri; tineri luptători. Va fi deci un film despre tinereţea care a ales calea luptei.
Geo Saizescu: La Porţile pământului va fi un film despre munca pasionată şi liberă, în care oamenii învaţă să se cunoască şi să se înţeleagă.
— Vă rugăm să definiţi într-o singură frază, formula artistică pe care aţi ales-o.
Mircea Mureşan: O epică expresivă, dură, aşa cum o impune „Răscoala” lui Rebreanu.
Lucian Pintilie: Nu un film-frescă, ci pur şi simplu descrierea foarte, dar foarte obişnuită a unei poveşti de dragoste. Epoca se reflectă în această dragoste pe care o voi studia când riguros, când poematic într-un echilibru propriu acestui film sentimental, repet fără ruşine, sentimental.
Geo Saizescu: Subiectul lui D.R. Popescu, deşi tentant în direcţia unui film psihologic cu „universuri închise”, va fi tratat totuşi ca o dramă realistă... colorată, aş putea spune, colorată cu umor, aşa cum este viaţa de toate zilele.
— Care ar fi, pe scurt, „povestea”?
Mircea Mureşan: Eforturile scenaristului Petre Sălcudeanu s-au îndreptat îndeosebi către obţinerea unei concentrări şi selecţii a materialului epic oferit de roman. Trebuia obţinută o asemenea reducţie care să nu atragă după sine pierderea semnificaţiilor şi „suflului” cărţii lui Rebreanu. Pentru a realiza un film de circa două ore, am renunţat la medii şi personaje, la întâmplări şi foarte multe pasaje de dialog. Totul a fost organizat în jurul evenimentului central al romanului — răscoala — a fost concentrat în jurul întâmplărilor de la Amara şi de la conacele boierilor Iuga, a fost legat de problema obsedantă a pământului.
Lucian Pintilie: În gară, înainte de plecarea trenului, un grup de tineri se amuză în fel şi chip. Se pregătesc să plece undeva la munte, la schi. O fată muşcă dintr-un bulgăre de zăpadă, un băiat râde, cineva mănâncă pâine cu unt, altul umple o gamelă cu apă. Totul se vede de departe prin teleobiectiv şi transfocatoare. Sunt acţiuni cotidiene, ce capătă în această optică un caracter bizar. Se revine, la ele de câteva ori pe parcursul filmului, întrerupând planul derulării amintirilor eroului principal. (De fapt nu e vorba de amintiri — ci de un şoc de senzaţii care lovesc din când în când ca un val în conştiinţa eroului). Contrapunctul acesta permanent dintre relatarea dramei propriu-zise (întânirea conspirativă, balul la care se refugiază Radu, urmărit de poliţie, întâlnirea cu Anca, dragostea lor, arestarea Ancăi, izolarea ei, arestarea lui Radu la mare, moartea Ancăi) şi imaginile înregistrate în gară de privirile eroului, constituie axul compoziţional al scenariului semnat de Ion Mihăileanu. Confruntarea aceasta —în fond între vieţile mai multor categorii de tineri — aduce un plus de dramatism întregii desfăşurări a acţiunii, lărgeşte prin întrebările finale sociale ale filmului. Revelaţiile acţiunii constau însă în aceea că cei patru se descoperă unul pe altul.
Geo Saizescu: O echipă de geologi compusă din trei băieţi şi o fată lucrează undeva în munţi la întocmirea unei hărţi geologice şi, concomitent cu aceasta, pentru căutarea unui mineral preţios.
— Cum va arăta viitorul dumneavoastră film?
Mircea Mureşan: Un film de griuri şi brunuri, un film fără soare, un film de mohorâri permanente; dinamismul imaginii, violenţa de mişcare a aparatului, libertatea sa de acţiune (pe care împreună cu operatorul Nicu Stan vom căuta s-o realizăm printr-un sistem de „cumpănă-macara” — foarte mobilă, dar mai uşor controlabilă decât filmarea din mână).
Lucian Pintilie: Nu mă interesează recompunerea exterioară plastică, anecdotică a epocii. Nu vom depune eforturi de reconstituire documentară a acesteia. Imaginea va purta amprenta unei neglijenţe voite, fără mari contraste (realizată de Sergiu Huzum), prin folosirea în iluminare a lămpilor cu vapori de mercur), cu multă „filmare din mână” şi experimentare a procedeului de „tras-trav” (schimbarea perspectivei din planul doi al imaginii, fără modificarea primului plan). Nici în scenografie nu vom căuta să insistăm asupra detaliului de epocă, ci ne vom plasa acţiunea mai ales în ambianţe expresive prin ele însele: maidane, calcanele caselor, marginea de oraş ce se învecinează cu balta, plaja pustie...
Geo Saizescu: Filmul La porţile pământului va utiliza mult cadrele lungi, evitând prim-planurile excesive şi tăieturile scurte de montaj. Vreau să obţin prin aceasta de la actorii interpreţi trăirea intensă şi o reacţie firească continuă în joc, pe care de multe ori planul scurt o îngreunează. În rest — desfăşurarea acţiunii în ambianţa atât de spectaculoasă a munţilor Apuseni va obliga la valorificarea frumuseţii şi bogăţiei peisajului (imaginea filmului o va semna operatorul George Cornea). Şi de data asta mă interesează îndeosebi obţinerea unui joc actoricesc desăvârşit şi nu exhibiţiile de formă.
— Aveţi în vedere o categorie anumită de spectatori, cărora filmul dumneavoastră li s-ar adresa cu prioritate?
Mircea Mureşan: Se spune că filmul este o artă universală, pentru toţi oamenii...
Lucian Pintilie: Aş vrea ca poezia şi patetismul fimului Duminică la ora 6 să ajungă la spectatorul tânăr, la spectatorul care nu a trăit tinereţea eroilor noştri, dar trebuie să o cunoască.
Geo Saizescu: Cred că toate filmele noastre trebuie să fie filme populare capabile a căpăta o largă circulaţie. Numai atunci mesajul şi calităţile lor vor fi pe deplin valorificate.
 
(Cinema nr. 11, noiembrie 1964)

Tags: b.t.ripeanu, duminica la ora 6 film, geo saizescu, interviu, la portile pamantului film, lucian pintilie, mircea muresan, rascoala film

Comments: