Apărute în 1967, la patru ani după dispariţia autorului, amintirile lui Jean Mihail aduc noutăţi şi confirmă, dacă mai era cazul, pasiunea pentru lumea filmului.
Azi, când practic toată generaţia de pionieri ai cinematografului românesc a dispărut fizic, nu ne mai rămân decât filmele şi amintirile lor, ca mărturie a ceea ce a însemnat pasiunea, dragostea lor necondiţionată pentru cinematograf, de la începuturile acestuia şi până la sfârşitul vieţii lor.
Greutăţile materiale, nici puţine şi nici uşoare, au dispărut în faţa unor tineri entuziaşti ca
Jean Georgescu, Horia Igiroşanu sau Jean Mihail, adevăraţi deschizători de drumuri, graţie cărora putem vedea şi azi începuturile celei de a 7-a arte la români şi pe actorii celebri ai acelor vremuri. Să menţionăm, totodată, premiul obţinut la Festivalul internaţional al Filmului de la Cannes, la secţia documentare, în 1946, de către
Rapsodia rustică, semnat de regizorul şi scenaristul Jean Mihail.
Aceste amintiri-însemnări ale regizorului au fost elaborate între anii 1957-1959, fiind destinate ca material documentar pentru Arhiva Naţională de Filme, manuscris donat ulterior Editurii Meridiane, fiind revăzut pentru tipar de criticul Ion Cantacuzino, coleg de generaţie cu Mihail şi autor al
Postfeţei.
De la primul film artistic românesc,
Independenţa României, şi până la filmele pline de elanuri patriotic-revoluţionare ale noii noastre cinematografii comunist/socialiste de după 1944/47, toate sunt prezentate în această carte, în cele cinci capitole: I. “
Primele încercări de film românesc” II.
După primul război mondial (1923-1926) III.
Filmul românesc prinde aripi” (1927-1930) IV.
Şi iată “SONORUL!” V.
Cinematografia în zodia oficialităţii (1933-1946), plus o încheiere intitulată “
Noi, cei de azi” - o trecere în revistă a filmelor relalizate în “anii puterii populare”, precum şi filmografia proprie.
Cartea nu are un INDEX al actorilor, regizorilor sau filmelor despre care autorul povesteşte, pentru că atunci am fi impresionaţi de numărul celor menţionaţi, celebrităţi din ţară sau din străinătate. Această “istorie vie” a cinematografului românesc este presărată şi cu diverse momente relaxante sau pitoreşti, care fac lectura agreabilă. Astfel, este mai puţin cunoscut faptul că la proiecţia
Independenţei României, cel puţin la cinematograful din Roman unde l-a văzut autorul în stagiunea 1912-1913, au fost mobilizaţi militari, iar în spatele “
ecranului, un gornist de la regimentul de infanterie suna atacul, în timp ce un toboşar, înarmat cu toba mare a fanfarei militare, bătea năpraznic, imitând loviturile de tun. În sală erau întodeauna vreo douăzeci de soldaţi, aduşi anume, sub comandă, să strige “ura” la scenele de atac”.
Este impresionant de observat că dacă pentru perioada de până la instaurarea puterii populare autorul alocă un spaţiu de până la 234 pagini, numeroaselor filmele realizate după aceea le sunt dedicate doar un număr de 8 pagini, în care inserează şi o poezie patriotică a lui Dan Deşliu (“
Zdrobim sub ciocane trecute paragini”…). Un motiv în plus să bănuim că “
şerbetul de tradafiri” oferit de către puterea şi propaganda comunistă intelectualilor “angajaţi” nu era prea plăcut, aşa cum a ironizat, cu amărăciune, şi Păstorel Teodoreanu.
Patru decenii de frământări creatoare în slujba filmului românesc constituie cartea de vizită a regretatului autor al acestor însemnări, „document al unor vremuri în care un mănunchi de cineaşti, pasionaţi şi entuziaşti, s-au străduit să înfiripeze un început de cinematografie românească”.
Lucrarea depăşeşte cadrul propriu-zis memorialistic, cuprinzând pe lângă amintirile lui Jean Mihail şi date istorice asupra evoluţiei primelor încercări de film autohton, culese din presa vremii sau din mărturii. Subliniem colaborarea avertizată a dr. lon Cantacuzino, îngrijitorul ediţiei, care a sistematizat şi stilizat manuscrisul, a verificat şi îmbogăţit unele date şi informaţii, a întocmit filmografia regizorului. Chiar dacă cercetările efectuate după apariţia volumului au evidenţiat unele date omise de acesta (spre pildă câteva filme ale Companiei Marioara Voiculescu, care au rulat în timpul primului război mondial) sau dacă aprecierea unor persoane şi fapte nu s-a putut debarasa de pecetea subiectivismului, cartea îşi păstrează neştirbită valoarea ei de contribuţie ştiinţifică pregătitoare a unei viitoare istorii a filmului românesc.
(Cinema nr. 12, decembrie 1967)
