Nu convenţional felicitări, ci sincere mulţumiri
Acest «caiet cinematografic» a început destul de modest. Cu zece ani în urmă, când a apărut la studioul «Bucureşti», era mai mult o tipăritură «de serviciu». Nimeni nu-i prevedea o existenţă atât de îndelungată. Şi mai cu seamă, nimeni nu-i întrezărea creşterea calitativă la care avea să ajungă.La debut «Caietul» era o simplă culegere de traduceri despre film, fără mari pretenţii, fără personalitate, fără vreun program estetic. Surse de informare destul de unilaterale făceau ca aria de cuprindere a textelor traduse să fie redusă. Fenomenul cinematografic mondial divers, cu nenumărate mutaţii, nu era decât arareori surprins (şi atunci dintr-un unghi de vedere nu totdeauna obiectiv.)
Totuşi n-ar fi drept să negăm celor care au început editarea «caietului» bunele intenţii, dorinţa lor de a face prin această publicaţie «de uz intern» un act de informare şi de cultură cinematografică (traducerea şi tipărirea succesivă, în câteva numere, a cărţii de estetică cinematografică a lui Marcel Martin se înscrie în această direcţie).
Semnele schimbării în bine s-au întrezărit încă de la ultimele numere apărute sub îngrijirea studioului «Bucureşti». Trecerea sub egida Arhivei Naţionale de Filme a marcat însă această schimbare. Timid dar sigur. «Caietul» a devenit o tipăritură teoretică de un bun nivel profesional.
«Caietul» a început să fie în pas cu evenimentele cinematografice ale lumii a reuşit în cele 12 luni ale unui an analize şi sinteze interesante ale filmului. Curente şi şcoli cinematografice (free-cinema-ul, noul val francez, noile cinematografii cehe şi maghiare şi altele) şi-au găsit o potrivită oglindire, o necesară explicare prin texte bine selectate. Regizori dificili, personalităţi complexe ale celei de a 7-a arte (un Godard, un Skolimowski, un Buñuel, un Bergman) au fost discutaţi în tot ceea ce are particular creaţia lor. Numerele bloc consacrate unei singure personalităţi cinematografice sau unei singure şcoli au folosit lectorului, dându-i posibilitatea de a pătrunde, de a înţelege esenţa fenomenului estetic prezentat. Traducerile de scenarii, de care nicio editură nu se ocupă, au stat şi ele în atenţia caietului. Aşa am putut avea decupajele regizorale de la
Pierrot nebunul sau
Personna, de la
Bariera sau
Octombrie. Componentelor specifice ale unui film: imagine, culoare, coloană sonoră le-au fost de asemenea consacrate studii de specialitate serioase, de o incontestabilă rigoare ştiinţifică.
Faptul că această publicaţie se adresează unor cititori avizaţi — cineaşti şi critici — face ca ea să nu fie silită să aleagă texte de popularizare, ci să-şi poată păstra o elevată ţinută teoretică.
La nr. 100, pe care I-a sărbătorit de curând, «Caietul de documentare cinematografică» (şi în primul rând colectivul său redacţional format din
Cristina Corciovescu, Erwin Voiculescu şi
Dumitru Fernoagă) merită nu doar convenţionale felicitări ci şi sincere mulţumiri pentru actul de cultură pe care-I face număr de număr.
(Cinema nr. 9, septembrie 1970)
