Despre filmele Iui Gopo, familiare copiilor de toate vârstele, de pe toate meridianele, se afirmă: esențială la Gopo nu e povestea, ci starea de poveste. Spiritul ludic al creatorului român care a înțeles marea lege a copilăriei: „Înțelepciunea și iubirea mea e jocul” se manifesta și în cele două recente filme ale sale.
Rămășagul și
Ucenicul vrăjitor prezentate în competiția filmului de copii de la Piatra Neamț. Fără farmec ludic, fără fantezie — poarta miraculoasa prin care puiul de om pătrunde tainele existenței — arta adresată copilului nu trece dincolo, spre inima și înțelepciunea vârstei fragile. Mai ales spre inima și inteligența spectatorului de azi, deprins până la sațietate cu imaginea, așa încât ce-i rămâne creatorului de imagine cinematografică decât să șocheze prin noutate, ingeniozitate, umor?
O gală deja, la a treia ediție chiar dacă nu lansează capodopere unde atâtea capodopere, abia s-au încropit cu chiu, cu vai, în doi ani, vreo 4-5 pelicule aspirând la genul specifice trebuie să creeze neapărat o stare. Un freamăt anume, o temperatură lirică (și nu numai) în care el, autorul, să intre în dialog viu cu sala de pitici după formula miraculoasă „hai să vă arat acum ce n-a văzut nici Parisul, nici Focșaniul” cum anunță voios
Jorj Voicu în
Rămășagul, și această stare bună conducătoare de interes între creatorul devenit pentru câteva zile psiholog, sociolog, pedagog, ascultându-și atent sala ca să înregistreze cel mai sensibil palpit sau refuz al lui — și copil s-a creat din plin la Piatra Neamț în toamna aceasta. Basmul-parodie al lui Gopo modernizat, muzicalizat pe gustul celor mici (și ce reacții spontane, entuziaste aplauze însoțeau inspiratele cântecele compuse de
Marius Țeicu și Eugen Rotaru) — a încheiat spectaculos, o competiție mai puțin spectaculoasă în acest an la capitolul film de ficțiune, film cu actori. Mărinimoase, în schimb au fost, prin bogatele lor selecții, animația și filmul documentar reprezentat de formule variate. Dar despre ele, ceva mai jos.
În
Rămășagul, cineastul nostru inventa cu vervă situații, personaje, plecând de la motivul „Punguței” lui Creanga, pe sistemul universal al lui „A fost odată ca niciodată...” actualizat, parodiat. A fost odată un moș și o babă, un cocoș (totodată emblema manifestării de la Piatra Neamț), dar și o zână prea frumoasă și prea bună (Angela Similea), cu acțiuni filantropice ce mai mult îl păgubesc pe Moș (
Ion Lucian); a mai fost și un Zmeu (
Florin Piersic) plictisit foarte să tot încaseze înfrângeri, de la câștigătorul
en titre, Făt cel Frumos. Basmul clasic, deci, dar și detașarea modernă, ironic-bonomă față de el. O lume fabuloasă văzută la scară cotidian-familiară, cu tot ce face savoarea fantasticului nostru popular, importanta zestre spirituală strămutată de cineast în basmele sale pentru mici și mari. Înconjurat cu dragoste de copii, regizorul afirma, entuziast: „Avem o gală care ar putea stârni un interes internațional în jurul său, o gală care și-a cucerit nu numai un public al ei, de copii foarte receptivi la formulele cele mai noi ale cine-poveștilor, dar avem și câțiva creatori mai ales în domeniul animației — atenți la acest public, gata să-l slujească cu tot mai mult talent și fantezie”. Și — am putea adăuga noi — tuturor le stau la dispoziție cele mai variate căi de captivare a copilului: atrăgătorul musical ori feeria, aventura terestră sau cosmică (cu câtă nerăbdare așteptau copiii derularea povestirilor de
science-fiction desenate ori expedițiilor cutezătorilor cireșari ca și incursiunile în tainele universului realizate prin documentare și instructive și plăcute sau prin seriale animate în genul colecției de mare succes „Vreau sa știu!”)
Concursul propriu-zis a fost completat de interesante retrospective reluând succesele mai vechi. A fost completat de gale și de numeroase întâlniri ale copiilor cu realizatorii, în multe cinematografe din județul Neamț, de expoziția pe tema „Copiii, filmul și pacea” sau de medalioane ale unor regizori dăruiți genului ca
Elisabeta Bostan,
Ion Popescu Gopo,
Gheorghe Naghi,
Cristiana Nicolae,
Ion Truică,
Laurențiu Sîrbu,
Victor Antonescu,
Luminița Cazacu,
Tatiana Apahidean. Cum publicul de vârstă preșcolara a fost cel mai numeros în cadrul amplei manifestări era firesc ca la loc de frunte să se afle genul cel mai îndrăgit: animația. Ea a dominat numeric și valoric ediția din acest an. Ea a fost vedeta încoronată cu multe premii, deopotrivă de juriul cel mare, format din cunoscuți scenariști, regizori, critici de film. factori de răspundere în procesul educațional al copilului, ca și juriul lor, al micilor spectatori deveniți pentru o săptămână critici exigenți, judicioși. Aici s-au reconfirmat talente românești bine cunoscute și apreciate și în animația mondială, aici s-au impus talente noi, demonstrându-se încă o dată (probabil că încă mai era nevoie) cât har, imaginație, bun gust și profesionalitate, profundă cunoaștere a psihologiei și a specificului diverselor vârste ale copilăriei, e nevoie pentru a veni cu succes în întâmpinarea micului spectator. Cu succes, dar nu încercând să mimezi candoarea, să simplifici până la banalizare, realism descriptiv fără emoție și idee, povestirea, ci apelând la zonele de reală puritate, înțelepciune specifică „dimineților vieții”. Pentru ca filmul sec, didacticist, rigid moralizator ori prefăcut naiv, indiferent de buna lui intenționalitate, „n-are lipici la pitici” cum rima cineva.
Observații perfect valabile, realizate pe viu, „în direct”, urmărind împreuna cu copiii, seară de seară, ori în matinee, proiecții cu filmele din toate categoriile incluse în gală. Așa am simțit încântarea sălii la apariția simpaticului și expresivului personaj Pin-Pin — puiul de pinguin în căutarea prietenilor, — desenat cu har și haz de Luminița Cazacu (
Reprezentația) film care a obținut Marele premiu împreună cu
Asediul de Victor Antonescu, episod din serialul
Mușchetarilor — șoriceii strălucit animați în parodia de mare succes după Alexandre Dumas. Au plăcut și eroii peripețiilor extravagante din insula Cocos conduși cu vervă de Lucian Profirescu. Ion Manea și Badea Artim în desenul animat de lungmetraj
Cine râde la urmă; a plăcut și evoluția eruditului Știe Tot în
Peșterile, Tatiana Apahideanu. Un subtil digest al evoluției omenirii,
Minunata lume a scrisului de
Virgil Mocanu ne-a încântat pe toți, fără rezerve. Una din constatările făcute la acest bogat capitol povestioarele în imagini desenate — mai toate purtătoare de nobile idei precum prietenia, hărnicia, solidaritatea, setea de cunoaștere — n-au mai fost lăsate pe mâini începătoare (oricând s-a ivit un debut, el s-a remarcat printr-o mare frumusețe a graficii, dramatism poetic, expresivitatea primplanului — lucru mai rar în
Vijelia lui Dinu Petrescu), ci au purtat semnături de marcă internațională precum lon Popescu Gopo, Laurențiu Sîrbu, Ion Truică, Victor Antonesu. Luminița Cazacu și alții. Plastica a impus prin fertilitatea unor căutări de înnoire, printr-o mai mare claritate și stilizare a desenului, prin umor și printr-o adecvare a decorului la intențiile dramaturgic-regizorale, un singur exemplu:
Balada unui greier mic de Topârceanu, în viziunea spirituală și plină de culoare, ingeniozitate a lui Laurențiu Sîrbu.
Documentarele au fost mai puțin gustate de vârstele preșcolare (Cu toate ca un poem ca acela realizat în Delta de minunatul ei poet cu aparatul, care este
Ion Bostan: Când înfloresc nuferii — Marele premiu pentru documentar — a fost aplaudat la „scenă deschisă de întreaga asistență, cu mic cu mare) s-au dovedit și ele, de astădată, mai aproape de preocupările copilului de școala. Atât prin incursiuni originale în lumi fascinante (a scafandrilor, de pildă, în frumosul film al lui Adrian Sârbu,
Soarele răsare din mare) sau în medii familiare, dar mai puțin prospectate critic (
Părinții, copilul, munca de Liliana Petringenaru, în care „moralistul” activ, sancționând răsfățul și neglijența era un simpatic păsăroi-păpușă îndrăgit de copii).
Câteva cuvinte despre filmul cu actori prezentat în concurs gen din păcate mai slab numeric și mai puțin preocupat de a descifra universul copilăriei, cât relația adult-puber. Manifestată într-o situație-limită, de criză familială — ca în
Promisiuni de
Vasilica Istrate și Elisabeta Bostan, film profund emoționant, dar intrând în competiție numai pentru interpretarea micuței
Medeea Marinescu). Relație ilustrată printr-o altă situație-limita: un accident traumatizant pentru micul campion:
Marele premiu de Chiril Tricolici și
Maria Callas-Dinescu (Cu o apreciere specială a juriului pentru prospețimea imaginii prieteniei și a solidarității grupului de copii). Relație oglindită printr-o agreabilă vacanță la schi, excursie cu micile ei incidente de traseu:
Aripi de zăpadă de
Adrian Petringenaru după „Cireșarii” lui Constantin Chirița. Daca n-ar fi fost prezente, în afara concursului piesele de rezistență ale repertoriului pentru cei mici, precum încântătorii Naici care nu îmbătrânesc niciodată, sau ca a povestitorului de la Humulești aduse pe ecran de Elisabeta Bostan; dacă n-ar fi stârnit din nou, un entuziasm nestăvilit
Zuzucul lui Gheorghe Naghi, dar și al lui Andrei Duban (prezent la festival în cadrul juriului de copii); dacă n-ar fi fermecat din nou prin vioiciunea și ingeniozitatea îmbinării jocului actoricesc cu desenul animat,
Maria-Mirabela filmul lui Ion Popescu Gopo, dar și al lui Alecu Popescu, operatorul unei imagini cu trucajele ei la înălțimea solicitărilor regizorale, daca n-ar fi rulat din nou cu același succes și
De dragul tău, Anca al Cristianei Nicolae și
Vreau să știu de ce am aripi de
Nicu Stan — tabloul filmului destinat copiilor ar fi apărut sărăcit din această ediție. Oricum, manifestarea de la Piatra Neamț va stimula — sperăm — o nouă ambiție printre unii creatori i o preocupare mai largă și mai consistentă a caselor de filme pentru genul atât de solicitat de spectatorii între 2 și 14 ani. O răspundere sporită față de diversificarea formulelor artistice abordate cât și a unghiurilor de investigație a universului copilăriei cu tot ce implica el ca fantezie, joc, cunoaștere. Cunoaștere și educație prin intermediul fanteziei și jocului profund instructiv care e arta. Un „a fost odată ca niciodată”. Ca totdeauna. Pentru copilul din fiecare.
