Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Centenarul Filmului Românesc la Botoșani, cu Irina Margareta Nistor și Vlad Ivanov


     Caravana celor 100 de filme ajunge la Botoșani pe 13 și 14 octombrie, la Cinema Unirea, unde, în prezența invitaților speciali Irina-Margareta Nistor și Vlad Ivanov,  publicul va putea urmări două producții românești. Actorul Vlad Ivanov se întoarce acasă, la Botoșani, unde va povesti cu cinefilii despre filmele românești în care joacă, despre rolurile care i-au adus recunoaștere internațională, dar și despre condiția actorului din România. Toate, în contextul celebrării lui 2018 ca an de grație pentru istoria României, prin cinematografia autohtonă.
     “În primul rând, sunt bucuros și uimit de cât de multe faceți în atât de scurt timp și mă bucur că migrați din Iași către toată Moldova cu filmul românesc și lucrul acesta sper să creeze o tradiție, pentru că și TIFF-ul a migrat de la Cluj la Sibiu și în alte orașe. E foarte frumos să vezi că filmul românesc e gustat și de publicul românesc, nu numai de publicul de festival. Faptul că se petrece și la Botoșani, pentru mine e ceva de mare suflet, pentru că născându-mă acolo, am mulți oameni care m-au ajutat să fiu ceea ce sunt și mă bucur că pot spune și celor din Botoșani ce lucruri frumoase facem.
Este important, pentru că noi facem filme pentru oameni, pentru public și vrem ca publicul să se uite la filme și să plece din sală altfel, cu un gând în plus, cu o întrebare. E frumos când ceea ce faci pune întrebări și m-aș bucura să avem un dialog călduros la Botoșani, ceea ce se va și întâmpla”, declară actorul Vlad Ivanov pentru Centenarul Filmului Românesc.
     „În vară, am trecut doar prin Botoșani, pentru prima dată, drum spre Ipotești și mi-am dat seama că l-am văzut doar în gând, cu ochii lui Vlad Ivanov, care povestește așa frumos și cu har despre orașul sau! Și iată că datorită Centenarului, voi avea o călăuză de vis, în acest weekend de toamnă eminesciană!”, spune Irina-Margareta Nistor, ambasador al proiectului și invitată specială la proiecțiile de la Botoșani.
     Programul Centenarului Filmului Românesc la Botoșani:
13 octombrie, ora 16.30: Vernisajul Expoziției AGERPRES - România: Evoluție;
13 octombrie, ora 17.00: Documentarul AGERPRES - Marea Unire: România, la 100 de ani;
13 octombrie, ora 19.00: Câini, în regia lui Bogdan Mirică;
14 octombrie, ora 18.00 : Amintiri din Epoca de Aur 2. Dragoste în timpul liber, în regia lui Cristian Mungiu.
     Expoziția România: Evoluție, care cuprinde unele din cele mai importante momente din istoria țării, deschide seria de evenimente de la Botoșani, de la ora 16.30, iar de la ora 17.00, publicul va putea urmări o adevărată lecție de istorie într-un documentar realizat de AGERPRES Marea Unire: România, la 100 de ani.
     Episoadele #43 și #44 se scriu la Botoșani, oraș care intră pe harta celor 100 de filme.
Intrarea la proiecții este gratuită, în limita locurilor disponibile. Evenimentele sunt realizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și Cinema Unirea Botoșani.
     Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat anul acesta, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României. Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).
Detalii: facebook / instagram

 
(10.10.2018)

Tags: 100 de filme, asociatia artis iasi, centenarul filmului romanesc botosani, irina margareta nistor, vlad ivanov

Comments: