Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Cei care plătesc cu viața (1)


     Realizare absolut remarcabilă în contextul cinematografiei noastre actuale, noul film al lui Șerban Marinescu pornește de la nuvelistica lui Camil Petrescu — în încercarea, pe deplin reușită la nivelul povestirii vizuale, de a evoca dintr-un unghi inedit luptele muncitorimii bucureștene din decembrie 1918, radicalizarea mișcării socialiste și pregatirea condițiilor interne care au dus, trei ani mai târziu, la crearea Partidului Comunist din România.
     Cvasinecunoscută marelui public și ignorată de specialiști, nuvelistica lui Camil Petrescu (scrisă după 1948 și editată în volumul „Turnul de fildeș” din 1950) reprezintă o primă (și prea puțin izbutită artisticește) tentativă a scriitorului de a-și acorda pozițiile estetice și ideologice la diapazonul noilor realități politico-sociale din țară... Meritul dintâi al filmului este, așadar, de a contribui — prin mijloace specifice — la fixarea în conștiința publică a acestui sector al creației camilpetresciene și — prin apelul la elemente din dramaturgia scriitorului, cu care nuvelistica este cosubstanțială — de a aduce încă un punct de vedere în deslușirea unor teme și motive mult dezbătute în discuțiile despre teatrul lui Camil Petrescu, despre creația acestuia în general.
     Realizat în imagini a căror somptuozitate și cadență interioară amintește, pe alocuri, frazarea marilor retori, filmul lui Șerban Marinescu își relevă un merit încă și mai important — polemic, am zice, față de părerea curentă despre „anticalofilia” scriitorului... lzvorât din convingerea acestuia că «știința și filozofia timpului nostru» nu-și au încă «o literatură epică într-adevăr corelativă», scrisul lui Camil Petrescu este asumat — îndeosebi prin cele două mari romane ale sale — ca o superioară necesitate de a înfrânge acest decalaj... Punct de vedere al unui filosof, mai degrabă decât al unui literat, și care explică în esență și așa-zisa lui „anticalofilie”: îndreptată, de fapt, împotriva a ceea ce el numea «abstracțiuni» în scrisul prozatorilor români — abstracțiuni (adică prejudecăți, idei preconcepute, absența identificării ș.a.) cărora le opune substanțialitatea propriei Iiteraturi. De altfel, într-o „notă asupra volumului III” din noua serie de „Opere”, editorii (acad. Al. Rosetti și Liviu Rusu) precizează: „Capitolul consacrat variantelor aduce numeroase dovezi (...) edificatoare pentru grija acordată de Camil Petrescu stilului, valorilor lui afective, detaliului. (...) Anticalofilismul său se lasă, după noi, interpretat și amendat în mare măsură de propria sa operă (...)”. Cineast autentic, sensibil la grija acordată stilului, valorilor lui afective, detaliului (ca să-i reluăm cuvânt cu cuvânt pe editori), Șerban Marinescu a intuit adevărul că numai în felul acesta poate fi — cu adevărat — adusă pe ecran literatura „anticalofilului” Camil Petrescu.
     În sfârșit, cu acest al treilea film al său, Șerban Marinescu încheie ceea ce prefigurase prin Moara lui Călifar și exprimase atât de pregnant în Domnișoara Aurica: un anume mod de aboardare a literaturii... E, cum vom vedea, o abordare eminamente filmică — prin Iimbajul la care face apel și totodată extrem de atentă la specificul operei literare în cauză — căreia încearcă să-i deducă figura esențială, definitorie pentru însăși viziunea scriitorului asupra lumii, și să i-o exprime în termeni proprii limbajului ales.
     Am atins, oarecum în treacăt și din alt unghi, această problemă în analiza pe care am încercat-o referitor la Domnișoara Aurica... Acum, când suita celor trei filme permite considerații mai largi, e cazul să spunem că atât destinul pe care — citit în oglindă — și-l urmează Stoicea, cât și aparentul imobilism al vieții d-rei Aurica ori tragica zbatere a lui Gelu Ruscanu, transcriu figura spațio-temporală a cercului — în moduri bineînțeles diferite și cu păstrarea specificului Iiteraturii de Ia care s-a pornit.
     Să remarcăm, în sensul celor afirmate, că toți cei trei eroi principali ai filmelor lui Șerban Marinescu se văd surprinși în starea de așteptare: plecarea către moara lui Călifar, accederea la mult râvnita stare matrimonială ori publicarea scrisorii compromițătoare menită să provoace căderea lui Sinești, sunt tot atâtea virtuale evenimente a căror așteptare devine paralizantă pentru cei ce urmează să le înfăptuiască — personajele trăind un „timp-mort” aflat în chiar centrul universului propriu... Univers în care eroii nu există (nu duc, adică, o existență), ci doar rezidă. Iar prin reverberațiile pe care le provoacă în existența fiecăruia, acest virtual eveniment se dovedește punctul central — centrul creator — al unui univers.
     Fără a fi, nici pe departe, identice, universurile celor trei filme sunt concentrice.
 
 
(Săptămâna, 27 octombrie 1989)

Tags: cei care platesc cu viata, cronica de film, nicolae ulieriu, serban marinescu

Comments: