Pentru debutul său cinematografic, regizorul de teatru şi de televiziune
Tudor Mărăscu şi-a ales o poveste de dragoste. Nu ca la Lelouch, deşi vârsta personajelor se apropie de vârsta protagoniştilor din
Un bărbat şi o femeie. Nici ca la Demy, deşi şi aici, ca în
Umbrelele din Cherbourg, iubirea este subminată de o prea lungă despărţire. Nici ca la Enrico Maria Salerno deşi peisajul, chiar dacă nu se poate măsura cu cel din
Anonimul veneţian, joacă un rol hotărâtor. La Mărăscu este vorba, de la început, despre un triunghi, cea de a treia latură reprezentând-o marea. Marea încetează să mai fie un simplu fundal creator de atmosferă şi devine o adevărată rivală a femeii care-şi aşteaptă, luni de-a rândul, bărbatul. Pe drept cuvânt rivală, deoarece pentru el – căpitan de cursă lungă – marea este a doua iubire (sau poate chiar prima, din moment ce acceptă, fără să clipească, plecarea într-o nouă croazieră când abia s-a înapoiat după o lungă absenţă). Şi, ca în orice asemenea împrejurare, există gelozie, sfâşiere, suferinţă reciprocă.
Este o situaţie de viaţă autentică, pe cere o cunosc partenerele de viaţă ale navigatorilor de pretutindeni. Autenticitatea reprezintă una dintre calităţile filmului, autenticitate care impregnează atât scenele de ansamblu (petrecerea din apartamentul prietenilor, aşteptarea de pe vas, sărbătorirea de la cazino), cât şi scenele în doi, în care
Valeria Seciu şi
Ştefan Iordache îşi reconfirmă calităţile actoriceşti.
Debut nelipsit de promisiuni,
Bună seara, Irina ne îndreptăţeşte să-l aşteptăm pe Tudor Mărăscu din nou pe ecran.
