Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Bogdan Theodor Olteanu și Adi Nicolae despre „Taximetriști”


     Bogdan Theodor Olteanu a făcut carieră – nu doar în film, ci și în teatru  – din ficționalizarea sensibilă a vieții tinerilor bucureșteni hip, acei copii online ai lui Macaz și Apollo111, artiști, oameni de publicitate boemi și șomeri veșnici pe care cineastul, cândva redactor la efervescenta publicație SUB25, îi cunoaște îndeajuns încât să-i ia în serios fără a-i flata. Tandrețea i s-a văzut în Câteva conversații despre o fată foarte înaltă (2018), despre o relație între două tinere începută, trăită și sfârșită abrupt, iar umorul abia mai târziu, în Mia își ratează răzbunarea (2020), despre încercarea unei tinere actrițe de a își lua revanșa pentru o palmă de la iubitul ei. Tot atunci s-a lăsat văzut și interesul său pentru deconstruirea unor de-la-sine-înțelesuri urbane, constitutiv pentru noul său film, Taximetriști (2023), o adaptare a piesei de teatru scrisă alături de Adrian Nicolae și pusă în scenă la Apollo111. 
     Nu-i destul să cunoști orașul. Noaptea a doi taximetriști, băiatul rău Lică (Alexandru Ion) și Liviu (Rolando Matsangos) cel bun, îi poartă prin spectacolele de personalitate contra-timp ale bucureștenilor; timizii, misterioșii, agresivii bucureșteni – un film fără (la vedere) și despre București. Odată pornit taximetrul, dialogurile devin care-pe-care, în stilul umorului „nicăieri ca la noi”, însă, deși fiecare replică și tăietură de montaj își caută efectul imediat, filmul nu-și uită rostul umanist pe care-l îndeplinește printr-un cinism de Dâmbovița.
.
(27.01.2023)

Tags: adrian nicolae actor, azucena film, bogdan theodor olteanu, rolando matsangos, taximetristi film, two of us documentary

Comments: