Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Biblioteca din”... noi înșine


     1980 reprezintă un an de referință în biografia artistică a lui Petre Sălcudeanu. În domeniul cinematografic (unde-și legase numele de producerea filmului Reconstituirea), după o serie de scenarii care-i probaseră capacitatea de racordare directă la realitatea imediată, ca și la trecutul recent, în registru grav, cât și în cel comic, colaborarea cu regizorul losif Demian dă la iveală O lacrimă de fată, un film al cărui subiect fusese decantat dintr-o prolifică producție literară polițistă, axată pe determinarea socială a erorii și delincvenței. Concepută după forrnula dublei reflectări, pelicula vizează deopotrivă pasiunea și rațiunea de a practica cea mai populară dintre arte. Filmul se constituie într-o remarcabilă mărturie a mentalității duplicitare a epocii. Aparatul de filmat devenit personaj contribuie la acest efect al reverberării sensurilor, astfel că filmul din film anticipează investigația facilitând elucidarea crimei propriu-zise, dar și enunțarea supratemei peliculei, care înglobează raportul dintre autentic și mistificare, dintre ignorare și toleranță. Discret, dar ferm se pledează pentru implicarea în problemele majore de interes general, filmul fiind totodată un rechizitoriu ce demască frica și lașitatea, lipsa de omenie.
     Degenerescența umanului este și corolarul generic al „Bibliotecii din Alexandria”, cartea-revelație care vedea lumina tiparului în același an 1980, uimind pe cei ce se grăbiseră să-l cantoneze pe scriitor în chingile dogmatismului sau patetismului conjunctural. Prozatorul român își propusese în mod declarat să refacă în parametri autohtoni, dar la altitudinea unui alt timp istoric, proiectul copleșitor al lui Thomas Mann „Muntele vrăjit”. Temerar rapel clasic pentru un excurs cvasiautobiografic, finalizat în urma unei îndelungate acumulări de substanță epică densă. De astă dată în centrul atenției se află fascinația exercitată de un miraj ideologic răvășitor, care se va dovedi, trăit din interior, o forță malefică obscură ce infestează totul, desfigurând umanul la propriu — prin boală, și la figurat printr-o maladie progresiva de nevindecat: ura. „Lupta de clasă” pusă sub lupă în mediul spitalicesc își evidențiază starea clinică malignă. Verismul fervoarei militantismului „obsedantului deceniu” atinge pe alocuri un grotesc sarcastic, alienarea apărând ca dramă individuală, în vreme ce aneantizarea se dovedește o strategie socială foarte bine pusă la punct, politicul confundându-se cu antiumanismul, în ciuda faptului că zoon politikon este o coordonată specifică naturii omenești. Saltul de la răul fizic, care distruge celula spirituală a insului, la răul moral — suspiciunea, care avea să îmbolnăvească definitiv societatea românească, urma să fie descris în „Cina cea de taină”, alt roman a cărui aură de parabolă criticul Mircea lorgulescu o aprecia prin raportare la aceeași „Biblioteca din Alexandria”: „Ceea ce se petrecea într-un spațiu izolat, într-un loc închis al suferinței și al bolii, în sanatoriul infern și purgatoriu totodată , aici se desfășoară pe întinderile fără limite ale sufletului omenesc.”
     Anunțându-și intenția de a ecraniza „Biblioteca...” romanul gulagului românesc figurat prin sanatoriul concentraționar, Nicolae Mărgineanu ambiționează o peliculă demnă de acumulările sufletești ale fiecăruia.
 
 
(Noul Cinema nr. 10/1993)

Tags: biblioteca din alexandria, gulag romanesc, irina coroiu, petre salcudeanu, scenaristica

Comments: