Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, din acest weekend pe ecranele din România


     Lungmetrajul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc regizat de Radu Jude, marele câștigător al celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin,ajunge pe ecranele din România începând de astăzi.
     Filmul, premiat cu Ursul de Aur, distribuit de microMULTILATERAL, va rula în cinematografele deschise din București (Happy Cinema, Cinema Muzeul Țăranului), Alexandria (Happy Cinema), Bacău (Happy Cinema), Bistrița (Happy Cinema), Buzău (Happy Cinema), Caransebeș (Cinema Luna), Focșani (Sala Balada, Happy Cinema), Iași (Cinema Ateneu), Odobești (Casa de Cultură), Oravița (Cinema 3D), Oțelu Roșu (Cinema 3D), Petroșani (Cinema 3D Victoria), Reșița (Cinema Dacia 3D), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta), Slobozia (Casa de Cultură). Dacă situaţia epidemiologică o va permite, filmul va ajunge, în perioada următoare, pe toate marile ecrane din România.
     Babardeală cu bucluc sau porno balamuc analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia.
     Din distribuție fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean,  Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache și Ilinca Hărnuț.
     Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie, iar de costume, Cireșica Cuciuc. Producător este Ada Solomon și coproducători sunt Paul Thiltges, Adrien Chef,  Jiří Konečný și Ankica Jurić Tilić.
     Babardeală cu bucluc sau porno balamuc este o producție microFILM în coproducție cu Paul ThiltgesDistributions, Endorfilm, Kinorama, realizată cu sprijinul Centrul Național al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Czech Film Fund, CroatianAudiovisual Centre, Artekino International în asociere cu Bord Cadre Films, SovereignFilms și susținută de Televiziunea Română, Covalact, Aqua Carpatica. Partener de monitorizare: Media Trust România. Recomandat de Radio Guerrilla. Parteneri media: Zile și Nopți, Music Channel, Radio România Cultural, FILM, Culturaladuba.ro, Ziarul Metropolis, CineGHID.ro, MovieNews.ro, AllAbout Romanian Cinema.ro, Cinefan.ro
Detalii: facebook

 
 
(7.05.2021)

Tags: babardeala cu bucluc sau porno balamuc film, katia pascariu, radu jude

Comments: