O casă construită în perioada interbelică și trecerea ei prin diferite epoci devine metaforă pentru istoria țării, în Dirijorul tăcerilor, filmul lui Ovidiu Georgescu. Cineastul s-a inspirat din istoria propriei familii, e o recuperare a trecutului său. După filmul rock cu o poveste de dragoste Ultimul zburător, din 2013, Ovidiu Georgescu revine acum cu un film legat de realitatea zilelor noastre, când capitalismul agresiv e mai puternic decât orice referință morală.
Povestea trece prin diferite epoci istorice, începând cu perioada interbelică, urmărind istoria unei case și a proprietarilor ei. Atmosfera bucolică de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, când o familie cu bani și-a construit o casă pe măsură, e înlocuită de ocupația nazistă, care transformă clădirea în centru de acțiune, apoi de ocupația sovietică și socialism, timp în care devine locuință pentru numeroase familii. După 1989, casa e revendicată și împărțită între mai mulți locatari. Până când un dezvoltator imobiliar pune ochiii pe terenul aflat într-o zonă centrală și decide să cumpere și să construiască o clădire banală cu multe etaje. Este una dintre poveștile numeroaselor case dărâmate din Bucureștiul care era, cândva, ”Micul Paris”, iar acum este un amestec de case frumoase și hambare de beton și sticlă.
Ovidiu Georgescu nu renunță la realismul magic, pe care a pedalat în Ultimul zburător, și introduce un personaj misterios, Dirijorul, care conduce lucrurile din umbră, pare a fi șeful suprem. Scenariul este scris de Ovidiu Georgescu și Theo Herghelegiu. Distribuția este alcătuită din Vlad Zamfirescu, Ovidiu Ghiniță, Cristina Deleanu, Adrian Titieni, Andrei Aradits, András Demeter, Maia Morgenstern. Imaginea lui Silviu Stavilă și muzica lui Petru Mărgineanu contribuie la construirea atmosferei.
Ovidiu Georgescu, care este și unul dintre producători, a organizat o vizionare cu puțini invitați, înainte de premieră.
capitalismul agresiv e mai puternic decât orice referință morală.
