Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Autorul către cititor


     Aproape ori de câte ori stau de vorbă cu cineaşti şi cu cinefili — la ACIN, în casele unor prieteni, pe podiumurile unor simpozioane sau pur şi simplu pe stradă, în aer liber, despre ceea ce formează astăzi cercul real de probleme şi de interese ale filmului românesc, aud spre sfârşitul conversaţiei, invariabilă, aceeaşi îmbiere-dojană: „De ce nu scrii, dom'le, tot ce ne spui acum? Păcat că nu apar, lucrurile astea, negru pe alb!” Dar eu, sărac' de mine, le-am spus la radio, le-am scris, le-am publicat şi continui să le public: în ziare, în revistele săptămânale şi mai ales mensuale, care îmi cer colaborarea. Adică, nu e deloc adevărat că nu mi-aş exprima deschis punctele de vedere, că n-aş avea curajul propriilor mele opinii (aşa cum îmi reproşează, implicit, unii interlocutori) într-o serie întreagă de chestiuni pertinente, unele chiar delicate. Atât doar că aceste opinii nu ajung să fie cunoscute de confraţi, înainte de orice pentru că, după cum se pare, oamenii de cinema nu citesc prea mult sau, eventual, nu citesc periodice, preferând cartea. Tocmai de aceea m-am gândit să strâng în volum scrieri mai vechi şi îndeosebi mai recente, incursiuni pe un teritoriu problematic relativ întins, de la nevoile spectatorului şi ale culturii sale cinematografice, până la preocupările realizatorilor noştri de filme ale trecutului şi ale prezentului (mai arareori, probabil, ale viitorului).
     Am ţinut seama (în tot atâtea secţiuni) de tripla ipostază profesională a unui homo philmicus cât mai asemănător celui din realitate: I. spectator; II. cineast; III. critic, privit în orizontul gândirii estetice mondiale şi într-un contact selectiv cu experienţe cinematografice de nivel european. Am adus în discuţie, fireşte, atât componenta cognitivă a fluxului dialectic ecran—public, cât şi elemente de sociologia cinematografului, contaminate de inevitabilul amestec al mass-mediilor, încă tot mereu la ordinea zilei. Din categoria cineastului n-am exclus (numărându-mă printre cei dintâi care au invocat-o şi au implicat-o decisiv) figura esenţială, determinantă, a producătorului socialist, insistând apoi asupra condiţiei intelectuale — ideologică şi estetică — a regizorilor, văzuți rând pe rând: prin diafragma adaptărilor de opere literare, în căutarea unui echilibru între „spiritul literaturii” şi „simţul filmului”; prin aceea a „epopeii naţionale”, a cărei împlinire cere depăşirea naturalismului şi a ilustrativismului bântuitor; şi, în fine, prin aceea a fundamentalei exigenţe de a sta cu faţa la realitate, la viaţa actuală, de a configura cu tot dinadinsul „o epocă”. Însemnărilor şi articolelor le-am adăugat în mod natural şi necesar (de regulă, în ordine cronologică) recenzii „operative” la diverse filme, dintre 1973 şi 1978, mai mult ori mai puţin „exemplare” sub unghiul propus de înşişi autorii lor fără ca fragilitatea sau de-a dreptul caducitatea aprecierilor, a judecăţilor de valoare de la premieră să-mi creeze complexe. Dealtfel, toate paginile retipărite ne întâmpină cu o anumită tensiune legată de momentul şi de atmosfera înăuntrul cărora au fost elaborate, ceea ce nu este neapărat rău, ci este chiar bine, mai cu seamă atunci când se salvează şi se păstrează prospeţimea. Le servesc drept contrapunct comentariile complet inedite (culese în cursive), destinate să constituie un fel de liant, de „autocomperaj”, structurat în trei „timpuri”: 1. prezentul demersului critic prin comentariu; 2. însemnările, articolele şi cronicile ca flash-back-uri; 3. un fel de flash-foreward, o tatonare a viitorului, prin „învârtirea speculativă” în jurul întrebării: „încotro se îndreaptă filmul românesc?”
     În această propunere de structură (variabilă) cred că stă „noutatea” cărţii de faţă, izvorâtă dintr-o nevoie de primenire a modalităţii de a discuta, de a dezbate în scris: deocamdată, poate mai curând o soluţie exterioară, dar semn nu al unei crize de stagnare, ci premisă a unei evoluţii mai substanţiale, mai constructive, pentru ziua de mâine. (În sensul acesta, ţin să mulțumesc îndeosebi lui Alice Georgescu, pentru încurajarea insuflată într-un dialog pe care l-am purtat cu cea mai tânără generaţie de filmologi).
     A redevenit, se pare, la modă tonul critic aspru, dacă nu de-a dreptul răstit şi iritat, în cronicile la zi. Nu vreau nicidecum să spun că acolo unde mai tinerii mei colegi culeg surcele, eu am doborât cândva stejari; oricum însă — sunt vreo cincisprezece ani de atunci — am contribuit, cred, şi eu la un util spor de acuitate critică şi, în consecinţă, la descurajarea erorilor şi a imposturilor. Dar nu e cu putinţă, în activitatea aceasta, să fii tot timpul negativist, mofturos şi distrugător: efectul devine potrivnic celui scontat, te înrăieşti şi pe tine însuți, chiar dacă invoci argumentul coerenţei şi al consecvenţei. Evident, şi în asemenea cazuri trebuie cântărite proporţiile, dozajul, preferințele: nu am emis niciodată pretenţii de infailibilitate…
     O ultimă precizare. Cu rare excepţii, am eliminat — în favoarea unei lecturi mai lesnicionse — obişnuitele trimiteri la un aparat științific riguros. Cu alte cuvinte, garantând, exactitatea citatelor, m-am străduit să scap de primejdia plictisirii și încărcării peste măsură a memoriei aproapelui cinefil și cineast cu date bibliografice.
     E o modalitate la care are dreptul, sper, și scriitorul despre film…
 
(Prefaţă volum)

Tags: cinetipar aarc.ro, florian potra, profesiune: filmul

Comments: