Tipărite de Editura Junimea laşi, dar finanţate de Ministerul Culturii, „Stelele Oscarului” se află la primul volum: 1927−1960. Autorii Ştefan Oprea şi Anca−Maria Rusu îşi expun intenţiile foarte limpede: „Încercarea noastră de sistematizare şi de comentare va folosi criteriul cronologic, dar şi pe cel valoric, adică dintre premianţii fiecărui an ne vom opri mai ales asupra filmelor şi a figurilor celor mai reprezentative. Actorilor şi regizorilor le vom rezerva mini−profiluri cu date bio−filmografice cuprinzătoare, iar filmele premiate vor fi comentate”.
Caracterul eteroclit este asumat cu dezinvoltură, cu voluptate chiar. Calitatea, dar şi viciul acestei temerare întreprinderi constând în tehnica puzzle a montării referinţelor critice Ia care se apelează în permanenţă. Se alternează notaţii analitice sumare şi confesiuni fragmentare, fişe profesionale şi detalii anecdotice. Ba chiar şi informaţii de senzaţie precum cele despre vizita incognito la laşi în anii '30 a cuplului Greta Garbo−John Gilbert sau despre escala în acelaşi dulce târg moldovenesc în cadrul campaniei promoţionale la
Apartamentul a protagoniştilor Shirley MacLaine şi Jack Lemmon.
Sunt invocate ori citate personalităţi de notorietate mondială, dar şi experţi autohtoni ce şi-au exprimat opiniile în cărţi ori în simple articole: Georges Sadoul şi Jean Mitry, Paul Michael cu a sa «de bază» „The Academy Awards: A Pictorial History” sau Leslie Halliwell,
D.I. Suchianu,
Adina Darian,
George Littera,
Romulus Rusan etc.
Aparatul critic fiind înglobat şi nu alăturat lucrării se uşurează lectura, ce constituie pe alocuri un incitant spectacol livresc. Căci devine de-a dreptul palpitantă această înlănţuire de definiţii şi definiri ce decurg unele din altele (vezi, de exemplu, dickensianismul lui David Lean raportat la filmicitatea scriitorului britanic semnalată de D.I. Suchianu prin intermediul lui Hippolyte Taine) sau continua stare de interogare retorică „de ce anume s-a acordat respectivul Oscar?” urmată de inventarierea locurilor comune sau — uneori — a supoziţiilor originale.
Semnalarea erorilor din sursele cercetate este binevenită. În schimb dezamăgeşte limitarea contribuţiei celor doi critici ieşeni doar la ierarhizarea afirmaţiilor altora, mai rar auzindu-se vocea auctorială a tandemului. S-ar putea presupune că este vorba deocamdată de tentativa de acumulare de elemente în vederea elaborării unui digest, atât de necesar după o atât de lungă perioadă în care în România informaţia a lipsit sau a circulat cu dificultate.
O mai atentă punere la punct a manuscrisului ar fi putut evita unele repetiţii (istoria cu maieul pe care Clark Gable nu l-a purtat este relatată de două ori), stereotipii de limbaj gazetăresc (de genul „cea mai frumoasă şi mai durabilă căsnicie «artistică» din cinematografia modernă” à propos de Signoret şi Montand) sau confuzii (de tipul „contaminării” filmografiei lui Alec Guinness cu cea a lui John Gielgud sau „promovarea” unui interpret ca regizor al filmului
Eric The Viking etc.).
Dincolo de aceste scăpări, este interesant de constatat că „misterul statuetei de aur” (ca să cităm titlul cărţii Adinei Darian) continuă să-şi păstreze forţa de fascinaţie pentru cinefilul român aflat în plin proces de recuperare.
