Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Andrei Țărnea: Sezonul România-Franța


     Diplomatul Andrei Țărnea este comisarul Sezonului România-Franța (27 noiembrie 2018-14 iulie 2019), un complex program cultural bilateral, cu manifestări din toate domeniile artei.
     În ceea ce privește cinematografia, relațiile româno-franceze sunt vechi și bine stabilite. În cadrul Sezonului România-Franța, al cărui slogan este ”Uitați de clișee!”, au fost asumate câteva evenimente, împreună cu organizatorii tradiționali. Programul are o amprentă diplomatică evidentă, dar nu schimbă regulile jocului, ci doar pune în evidență anumite colaborări.
     Chiar înainte de începerea oficială a Sezonului, regizorul Cristi Puiu a fost invitat la Paris Photo, cel mai mare târg internațional de fotografie, unde au fost expuse fotografiile realizate de el pentru afișul filmului Sieranevada.
     La începutul lunii decembrie 2018, Panorama filmului românesc de la Paris a adunat 12 producții recente, unele proiectate în premieră sau avanpremieră.
     Acum, la Transilvania Film Festival de la Cluj, invitatul special Michel Gondry, regizor cu o reputație de cineast creativ, a adus Uzina Filmelor de Amatori (31 mai – 31 iulie 2019), un concept creat de el. Fiecare participant experimenează tot ce se întâmplă în fața, dar și în spatele camerelor de filmat.  Sub îndrumarea instructorilor Uzinei, echipele înscrise trec prin toate etapele de producție: de la scenariu, distribuție, regie, până la crearea efectelor speciale și a coloanei sonore.  
     TIFF organizează și o Retrospectivă Gondry, în care sunt proiectate 12 filme. Invitat special al festivalului este și compozitorul Jean-Michel Bernard, cel care scrie coloana sonoră la filmele regizorului francez. Tot în cadrul Sezonului România-Franța, la Cluj este programată o proiecție specială In Memoriam, cu trei filme regizate de Agnès Varda.
     Deși nu este cuprinsă în programul Sezonului, colaborarea dintre regizorii Radu Mihăileanu și Cristian Mungiu în promovarea, redactarea și votarea proiectelor de legislație europeană privind Drepturile autorilor din audio-vizual este deja recunoscută. Încă de la Festivalul de la Berlin, cei doi au semnat, împreună cu alți numeroși cineaști europeni, Manifestul împotriva pirateriei și apărarea drepturilor de autor.
     Sezonul România-Franța, drept cadru oficial, se încheie, dar legăturile dintre cineaștii celor două țări sunt durabile și creatoare.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu
 

Tags: andrei tarnea, cristi puiu la paris photo 2018, crsitian mungiu, michel gondry, sezonul francez la tiff 2019, sezonul romania - franta, uzina de filme

Comments: