― Stimate Marius Th. Barna, debutați pe marile ecrane cu un film la care semnați atât regia, cât și scenariul. Ce v-a atras spre acest subiect inspirat de un caz real petrecut în Germania?
― Subiectul filmului Față în față ― o scriitoare protestatară află că soțul ei a fost ani de-a rândul informatorul Securității ― m-a atras prin posibilitățile dramatice maxime. Am crezut că tratarea acestui subiect poate oferi o gamă variată de valențe artistice, etice, condiția individului, relația cu delatorul etc. În aceeași măsură în care subiectul este o radiografie asupra posibilului proces pe care suntem capabili a-I face comunismului, o viziune însă din partea individului încă amprentat, tarat de propria condiție, istorie, destin etc., filmul este și o mare poveste de dragoste. Este povestea a două ființe deosebit de legate afectiv și confruntate cu o situație de criză. Am socotit o șansă subiectul, prin această potențialitate dramatică ce ne-o oferă personajele, operând cu psihologia individului confruntat cu probleme majore contemporane, de care este indisolubil legat, de care nu se poate disocia. Este o dramă care se poate derula azi, dar și mâine... Nu am ezitat să-i dau complexitatea maximă, cu atât mai mult cu cât legea dosarelor, ca atâtea altele, este refuzată din cauza dramelor pe care le-ar putea naște. Cred că suntem tributarii încă ai unei ideologii de grup, de mase, ignorând că individul sau cuplul (o structură generată de condiția existențială a primului) este mult mai capabil să-și rezolve problemele, să-și depășească crizele decât orice instituție, for etc. Oricât de crud ar fi adevărul, e o șansă să-I descoperi! Traseul pe care îI parcurgi e dureros, dificil, pare imposibil, dar este izbăvitor! Atât pentru victimă, cât mai ales pentru agresor... Un al treilea personaj al dramei este mass-media sau televizorul care, prin intermediul a două posturi de televiziune, B8 și TELE+, așază povestea celor doi în topul știrilor, reflectă mentalități, urmărește destinele altor persoane implicate, dar și intervine în conflict, poziționându-se, colaborând, delaționând la rându-i etc... Am încercat să scriu și să filmez o dramă modernă. Să realizez un film interesant și peste ani. Să operez cu psihologia individului contemporan în toată complexitatea sa, tratat de multe ori cu clișee, vetust, fără imaginație...
― Considerați „Legea Ticu” o lege binevenită, chiar dacă e prea târziu? Credeți că haosul din lumea filmului la care s-a ajuns până la sfârșitul lui 1996 ar fi fost atenuat de o asemenea lege?
― Da, o cred necesară, iar dacă e cam târziu, mai bine decât niciodată. Legea, ca și altele, este tergiversată, deoarece starea de confuzie favorizează diferite structuri. Oamenii sunt mult mai puternici decât bănuim și pot trece aceasta „încercare”. A doua întrebare, hm... În aceeași măsură în care ar fi fost benefică în societate, „Legea Ticu” cred că ar fi favorizat și lumea filmului. Ar mai fi curățat-o de ticăloșie..., ar mai fi obligat prostia să fie mai reținută etc... Eu sunt de multe ori stupefiat să constat că diferite „voci”, când discută de cinema în '98, sau chiar '99, vorbesc ca și cum legea (nouă) de organizare a ONC (structură nou creată, derularea proiectelor etc...), adoptată în '97, nici nu ar exista, ignorând marasmul la care se ajunsese la finele lui '96.
― Sunteți beneficiarul unui nou sistem de intrare în producție, chiar dacă, ați avut parte de un buget mai mic. Credeți că noua organizare a ONC-ului va fi de bun augur pentru Iumea filmului românesc?
― Pentru a fi exacți trebuie să spun că subiectul filmului a fost câștigătorul unui concurs organizat de precedentul CNC, urmare tocmai multiplelor presiuni generate de situația de criză existentă în vara '96. Am fost fericit că ONC-ul i-a menținut finanțarea și, deși cu un buget redus, dar care te ambiționează, iar subiectul mă obligă, am putut să realizez filmul în condiții profesionale. Pe lângă producătorul principal, Rofilm, am beneficiat de ajutorul acordat de Fundația Artis, în calitate de coproducător... Da, cred că noua lege de organizare a ONC¬ului, care acordă fondurile de realizare a filmelor pe bază de proiecte, ce includ o dublă componentă: atât scenariul cinematografic, cât și pregătirea financiară, ce-I obligă pe gestionarul de fonduri să gireze la rându-i, să asigure surse private, această lege concurențială, urmând legislația occidentală, este extrem de benefică filmului românesc. Este o lege care va elibera energiile, care va dezgropa subiecte abandonate, care va aduce filme. Puteți compara, favorabil, numărul de proiecte aflate în lucru, fie turnaj, fie la faza de scriere a scenariului etc.
― Care au fost cele mai plăcute momente și cele mai grele clipe ale realizării filmului Față în față?
― Am fost foarte bucuros să constat că scenariul filmului i-a cucerit pe mulți, fie actori, colaboratori etc. A fost extrem de benefică colaborarea cu cei doi actori principali: Maia Morgenstern și Șerban lonescu, am putut repeta întreg scenariul înainte de filmare. Filmarea secvențelor video în sistem live, cu o mare paletă de personaje: trecători, ziariști, apropiați ai familiei, grafolog, moderator tv, a fost deosebit de tonică... Marea bucurie am încercat-o la filmare, când am constatat că traseul psihologic parcurs de personaje, destul de sinuos, fragil, dificil etc., se contura. Erau lucruri deosebit de grele, dar importante, generate de condiția individului în raport cu propriile drame... să descoperi necesitatea unei „minima moralia”, să filmezi un om rugându-se, îngrozitor de dificil din punct de vedere cinematografic, să descoperi nevoia victimei de a-și ierta agresorul sau izbăvirea acestuia după o bună bucată de „drum”, de penitență... Am fost realmente fericit să pot lucra cu Maia Morgenstern, Șerban lonescu, Mircea Diaconu, Magda Catone, Horațiu Mălăele, Adrian Titieni, Coca Bloos etc... Un suport notabil în realizarea filmului a fost operatorul Alexandru Solomon. Într-adevăr, au existat multe momente dificile, datorate nu atât bugetului redus, cât mentalităților precare. Eu personal nu cred în conflictul de generații, în afara coordonatei sale pur umane, pozitive. Se pot întâlni autori, colaboratori, profesioniști diferiți ca vârstă și se poate colabora excelent. E extrem de păcătoasă și rudimentară însă mentalitatea autohtonă de gașcă, „familiuță” etc. Colaborarea cu orice firmă ce păstrează structura sau profilul tradițional al uneia de stat e extrem de dificilă, se conservă mentalitățile păguboase; constați că se ignoră termene, nu se cunosc și se urmăresc chiar propriile interese, ceea ce înseamnă o mulțime de obstacole, care nu ți le-ai putea imagina decât virtual și care devin cât se poate de reale!
― Ce proiecte aveți pentru viitorul apropiat?
― Sper să pot filma (încă zece minute) și gonfla (transfer pe 35 mm) în aceste luni metrajul mediu realizat în televiziune: Război în bucătarie ― după un scenariu de Răsvan Popescu. Am terminat într-o, fază primă scenariul unei comedii romantice: „Istoria unei zile plină de bani!”, care a câștigat un prim gir al ONC-ului printr-o primă de dezvoltare pe care urmează să o realizeze o companie privată: Parafilm; suntem în faza de pregătire a finanțării... Diferite alte subiecte, scenarii, personaje de care mă simt deosebit de legat sunt în faze care mă obligă la scris. Va veni vremea să vorbim despre ele. Sunt unele subiecte, care chiar daca își găsesc mai dificil producători (din rațiuni financiare, dificultățile pe care le au reconstituirile în cinema actualmente la noi), nu le poți abandona. Am început să scriu și teatru!
Filmul Față în față este prima producție cinematografică românească din acest an, în care numărul premierelor va fi cel puțin de trei ori mai mare decât anul trecut (când am avut parte doar de trei premiere românești). Mai adăugăm doar faptul că scenariul filmului Față în față va fi lansat cu ocazia premierei, fiind publicat de Editura All, o editură care a trimis în librării importante volume privind a șaptea artă.