La 26 de ani, Olimpia Melinte pare să fie una dintre actriţele române cele mai prolifice. După debutul cu
Cele ce plutesc (2009, regia Mircea Daneliuc), apoi două scurtmetraje în regia
Luizei Pârvu, o apariţie scurtă în
Killing Time al lui Florin Piersic Jr. şi un rol în coproducţia italo-română
Sette opera di misericordia, Melinte a parcurs covoarele roşii ale festivalurilor internaţionale împreună cu echipa filmului
Canibal în care face un dublu rol. În plus, trei filme în care joacă se află în postproducție.
Rolul Magdei din filmul în care a debutat a fost prilejul de a fi observată pe marile ecrane (
Andrei Gorzo: "o debutantă frumoasă şi aparent talentată - Olimpia Melinte"). Magda e personajul unei fete simple, o fată pierdută, ca și celelalte personaje, într-o lume a instinctelor animalice. O fată cu mers energic, prinsă în tandemul surâs copilăresc - uitătură urâcioasă, tandem pe care Melinte îl leagă cu naturaleţe, fără să pară reacţii forţate.
În
Draft 7, de Luiza Pârvu, face primul dublu rol din cariera sa Rolurile feminine din scurtmetraj (o actriţă de film şi personajul jucat de ea) sunt suficient de opus scrise, cât să îi poată oferi actriţei prima ocazie de a ecran două construcţii actoricești care o provoacă în direcţii diferite în ceea ce priveşte mimica, inflexiunile vocii, controlul privirii. Actriţa declară că e „intuitivă (şi prea puţin analitică) ". Luiza Pârvu, care a regizat cele două scurtmetraje în care actriâa a jucat, declară „este foarte intuitivă şi înţelege ce vrei de la ea. Se documentează mult înainte şi vine cu temele făcute de acasă (știe pe de rost replicile şi secvețele în care joacă), dar lasă loc şi de improvizație. Nu îi este frică de noi indicaţii sau de faptul că poţi să-i schimbi complet textul cu o oră înainte." Personajul actriţei Olimpia este unul rezervat, aparent timid, mai degrabă puţin stingher, dar capabil să facă şi câte o glumiţă cuminte din când în când; e de menţionat faptul că interpreta a trebuit să improvizeze acest rol (Luiza Pârvu: „Mi-am propus să improvizez momentele din «viaţa reală» pe baza textului care ar fi trebuit să fie şi să am părerea actorilor in legătură cu ceea ce trebuie să joace, arătând astfel această latură creativă pe care o au în construirea personajelor şi cum aduc elemente proprii în poveştile pe care le joacă, precum şi stările şi emoţiile prin care trec în prezenţa partenerilor de joc"). Personajul tinerei Ina, care trăieşte noaptea balului de liceu, este unul în căutare de sine, extrovertit, avid de viaţă şi de distracţie. Melinte îşi controlează privirea, îşi dozează pauzele de vorbire sau măreşte viteza până la a nu mai respira între cuvinte; e capabilă să ducă un ritm calm de a vorbi, dar şi un ritm agitat. Cu siguranţă e vorba despre atitudinea pe care şi-o însuşeşte odată cu fiecare personaj căruia îi dă viaţă, dar e de menţionat şi faptul că fizicul ei poate fi un instrument puternic pentru ca această actriţă să devină una cameleonică de-a lungul timpului: are un chip inocent, care poate deveni chipul unei femei simple, tinere, dar şi chipul unei femei hotărâte, seducătoare; e telegenică atât vopsită blond, cât şi brunetă.
În
Sette opere di misericordia, de Gianluca şi Massimiliano De Serio, intră în pielea unei femei foarte simple, aproape animalice, aflată într-o permanentă luptă de supravieţuire. I s-a oferit ocazia de a demonstra cât de cinematografic este chipul său, care, controlat de actriţă în direcţia pe care regizorii o doresc, construieşte mult din tensiunea şi emoţia filmului. Fiecare întoarcere de cap sau ridicare de pleoape într-un ritm lent, extraordinar de controlat, dă foarte multe informaţii emoţionale legate de raportarea ei la ce i se întâmplă, de relațiile dintre ea şi lume, relaţiile dintre ea şi celelalte personaje. Faptul că filmul nu e bazat pe mult dialog e o caracteristică pe care Melinte a transformat-o în noroc. Lipsa de dialog, împreună cu explozia de prim-planuri, dau actriţei ocazia de a oferi o amploare incredibilă acestui personaj hăituit, de a construi permanent punţi spectatorilor către lumea ei interioară. Presa italiană i-a dedicat titluri precum „Olimpia Melinte. S-a născut o stea la Locarno?", lăudându-i prestaţia actoricească. şi capacitatea de a construi un personaj puternic doar prin controlul propriului corp, al mimicii şi al privirii. Olimpia Melinte confirmă cu fiecare film în care joacă faptul că e o actriţă foarte conştientă de raportul corpului ei cu camera de filmat, făcând alegeri inteligente care îi dau posibilitatea de a nu rămâne blocată într-o singură direcţie de roluri feminine (nu e doar fetişcană, nu e doar tăcută sau doar energică). Ca mai toate actriţele care au ajuns să fie premiate, nu are frica de a se îngrăşa sau de a slăbi pentru un rol: pentru a trece de la un personaj la altul în
Canibal de Manuel Martin Cuenca, a trebuit să ia în greutate. Carlos Boyero, faimosul critic al cotidianului spaniol “El Pais”, scrie despre actriţă că. „emană veridicitate cu vocea şi chipul său" în
Canibal. Recent ea a fost nominalizată pentru această interpretare la premiile Goya. Filmul a avut premiera mondială la Toronto, iar la San Sebastian a câştigat premiul pentru cea mai bună imagine. Apreciat ca unul dintre cele mai bune filme spaniole ale anului 2013, el va avea premiera în România la Transilvania International Film Festival 2014. Între timp, Olimpia Melinte a jucat în noua comedie a lui Dan Chişu,
Bucureşti non-stop, şi în scurtmetrajul Luizei Pârvu filmat la New York,
O lume nouă, care şi-a încheiat la sfârşitul lunii decembrie perioada de producţie. Sperăm să le vedem în curând pe ecrane.
