Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



La a doua premieră: „Stare de fapt”


     Acum, când statisticile arată că numărul spectatorilor a ajuns anul trecut de zece ori mai mic decât în 1989, orice iniţiativă menită să readucă publicul în sala de cinema mi se pare demnă de tot interesul. Cu atât mai mult cu cât e vorba de filmul românesc. Tocmai de aceea n-am putut rata ocazia de a asista la a doua premieră a peliculei Stare de fapt găzduită de cinematograful braşovean Astra. Ideea aparţine domnului Andrei Braun, directorul întreprinderii cinematografice a judeţului Braşov care şi-a dovedit din nou vocaţia de bun manager găsind sponsori şi convocând presa scrisă şi vorbită din oraş. Prezenţa regizorului Stere Gulea şi a actriţei Oana Pellea a intensificat interesul pentru eveniment. Ei au răspuns multelor întrebări ale ziariştilor şi ale publicului care au semnalat, în consens, prea grăbita trecere a filmelor româneşti pe ecrane. În absenţa unei publicităţi adecvate, spectatorii nu apucă să afle în, săptămâna de programare pe ecrane în urbea lor, despre o anume premieră. Pe Iângă reclama agresivă făcută altor spectacole e şi greu să impui o asemenea informaţie. lată de ce revenirea după un timp a Stării de fapt a fost binevenită. În plus, şansa de a dialoga cu regizorul şi formidabila interpretă principală a convins pe mulţi să părăsească fotoliul din faţa televizorului. Trebuie sa recunosc că şi eu, care am urmărit filmul încă dinaintea premierei bucureştene, am putut afla lucruri noi. Stere Gulea şi Oana Pellea nu s-au despărţit de creaţia lor după prima vizionare publică (8 decembrie) şi au rămas alături de ea la bine (ca de pildă la prezentările de la Timişoara şi Braşov), dar şi la rău (aşa ca proiectarea într-un cinematograf bucureştean cu bobinele încurcate şi rearanjate apoi de regizor la faţa locului). Un alt amănunt emoţionant: mai mult decât de comentariile elogioase ale presei şi de premiul UCIN, Oana Pellea a fost mişcată de diploma (scrisă de mână) primită din partea revoluţionarilor timişoreni. Întâlnirea de la Braşov pledează pentru perpetuarea ideii de a doua premieră şi, în orice caz, pentru urmărirea parcursului unui film românesc şi după lansarea sa oficială.
 
 

 
(Noul Cinema nr. 3/1996)

Tags: dana duma, premiera, stare de fapt, stere gulea

Comments: