Cu Pas în doi Dan Pița reia un personaj al său mai vechi, mai conflictual dramatic decât intransigentul Filip ori solarul, simbolicul adolescent din Concurs ― ceterașul din La o nuntă. Doar că unul plătea cu viața curajul asumării sentimentului, în vreme ce ezitantul din Pas în doi precipita deznodamântul prin întârzierea deciziei. El face și devine victirna propriei nehotărâri. Nici urmă de convenționalitate la anti−eroul interpretat de Claudiu Bleonț, nici urmă de tezism în decantarea ideii, în sugestia filosofică firesc integrată estetic. Pe o formulă dramaturgică pornită de la unitatea de loc și ― într-o oarecare măsură cea de timp ― avansează povestea, cu ritmul ei derutant, oscilant, adesea lent, respectând doar mobilitatea, dinamica interioara a personajului. Un cadru fix și o traiectorie epică aleatorie, șocantă prin contrast, imprimă filmului modernitate.
Dacă schița de debut a lui Dan Pița e construită armonios, ca o baladă cu repetiții și acumulări savant gradate, în ciuda aparenței de melos popular, Pasul apare mai fărâmițat ca discurs filmic când șovăielnic când abrupt, cu stridențe, amintind muzica atonală. De aici o oarecare iritare provocată de limbajul puțin obișnuit în contextul cinematografului; singurul ― după părerea mea ― loc confortabil, pentru ochiul cuminte fiind frumusețea perfect accesibilă a imaginii (Marian Stanciu). Ea unifică, într-o orchestrație vizuală ce încânta, voitele discontinuități în narație, ritm, devenind, alături de interpretare, reușita cea mai evidentă pentru marele public.
Distribuția ― stralucit aleasă și condusă de regizor ― e dominată de subtilitatea, intensitatea, incandescența trăirii rolului principal de către Claudiu Bleonț. Replicant la înălțime, creator de noi valori realist−psihologice interpretative în filmul românesc contemporan, e Petre Nicolae în rolul complicat al rudimentarului sensibil, tandru și pătimaș, ingenuu și violent, Ghiță. Actrițe de inteligență și emoție, precizia nuanțelor ― nuanțe rarisime în contextul filmului românesc de pretinsă actualitate ― Ecaterina Nazare și Anda Onesa. Realizatori de tipuri caricaturale memorabile sunt: Cornel Revent (tatăl), Mircea Andreescu (meșterul), alături de alți foarte buni interpreți−portretiști ca Virgil Andriescu, Adrian Titieni, Aurora Leonte și alții.
Secvențe antologice (amintesc doar doua): „pețitul” pe muzică de Haydn și parodia esteticii „Cântării României” atingând grotescul, dar în limite artistice, ce ne sugerează un Forman în tonalități locale.