Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



“Roxanne”, premiera britanică




     Filmul regizat de Vali Hotea a avut premiera în Marea Britanie, la “Cinemateca românească”, un program al Institutului Cultural Român din Londra.
Roxanne a pornit de la melodia cu acelaşi nume al trupei The Police, de la o dedicaţie muzicală făcută, înainte de Revoluţie, la radio Europa Liberă. Acţiunea se petrece în 2009 şi este povestea lui Tavi Ionescu, care află că ar putea avea un copil despre care nu ştia. Eroul încearcă să descopere adevărul despre cele întâmplate cu 20 de ani în urmă. Este o poveste despre prietenie, trădare şi sacrificiu, din care nu lipseşte umorul, dar din care se naşte o dilemă: ce să faci cu adevărul atunci când el poate face mai mult rău decât bine?”, zice Vali Hotea.
Filmul a avut premiera mondială în august 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de la Locarno, la secţiunea „Cineasti del presente”. A mai fost inclus în programul festivalurilor de la Sofia, Dublin, Cottbus şi Anonimul Sfântu Gheorghe.
“Cinemateca românească” este un program al ICR Londra, lansat în anul 2010, derulat pe parcursul întregului an, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Detalii: www.icr-london.co.uk

Tags: cinemateca romaneasca, film romanesc, institutul cultural roman, roxanne, serban pavlu, vali hotea

Comments: