Una dintre rarele ocazii când putem vedea documentare realizate la Studiourile Sahia înainte de 1989 este cea oferită anual de Festivalul One World. La Secţiunea “După 25 de ani”, Adina Brădeanu şi Alexandru Solomon, programatorii festivalului, au introdus un grupaj de documentare realizate la Studiourile Sahia, “Oldies, Goldies”, alcătuit din patru filme foarte diferite ca stil.
Cazul D, realizat de
Alexandru Boiangiu în 1966, 29’, este un film-anchetă despre Dobrotă, un bătrân alcoolic şi mitoman internat într-un azil din propria lui voinţă deşi are familie. Faţete surprinzătoare ale relaţiilor dintre erou şi familie sunt surprinse de obiectivul aparatului de filmat şi de microfonul ascuns cu grijă într-un pachet de ţigări. Nu ştim până la urmă câtă minciună şi cât adevăr se ascund în afirmaţiile personajului pentru că pistele iniţial autentice se dovedesc a fi false.
Pentru strănepoţi, încă ceva despre Bucureşti (1980), realizat de
Paula şi
Doru Segal, 14’, este un scurtmetraj documentar despre Capitală. Cu discreţie în privinţa “realizărilor socialiste”, cei doi autori prezintă oraşul prin statistici vizualizate cu mult umor, pentru strănepoţii din anii 2000.
Aşa numita “Generaţie ’80” e reprezentată în selecţie de filmul de debut al lui Laurenţiu Damian şi o comandă de film pentru protecţia muncii, realizată de Ovidiu Bose Paştina.
Pe unde-am fost şi-am colindat (1982), 16’, documentarul lui
Laurenţiu Damian despre “Acţiunea 7000”, nu are nimic din stilul filmelor de propagandă din acei ani. Dimpotrivă. O manifestare de forţă a regimului comunist, care deschidea şantiere naţionale unde strămuta mii de oameni, 7000 în acest caz, devine drama personală a celor care pleacă de acasă pentru bani. Dormitoarele muncitoreşti, în care încap zeci de bărbaţi transpiraţi şi obosiţi, sunt spaţiile unde se simte dezrădăcinarea. “Balada şoferului de camion” este o secvenţă cu umor trist despre “entuziasmul muncitoresc”. Pentru închiderea acţiunii, propagandiştii pregătesc un spectacol festiv. Aparatul lui Mircea Bunescu, director de imagine, urmăreşte feţele obosite, bucuria plecării spre casă şi un tablou al lui Ceauşescu bătut în cuie. Pentru această secvenţă, Laurenţiu Damian a fost retrogradat, iar imaginile au fost scoase din film. Pelicula a fost refolosită ca "linişte moartă", cum spune monteuza Mira Acristei Popia.
Oameni care povestesc (1983), 10’, al lui
Ovidiu Bose Paştina, este un film de protecţia muncii, comanda unui combinat în care are loc un accident de muncă. Bose Paştina a primit acest proiect pentru că era retrogradat din cauza apartenenţei la Mişcarea transcedentală. Numai că această constrângere i-a dat posibilitatea să aibă control artistic total, cenzura nu era interesată de filmele pentru protecţia muncii. Chiar dacă pe sunet se aud “oameni care povestesc” despre accident, vizual avem un “exerciţiu estetic”, cum îl numeşte Adina Brădeanu. Secvenţa de traveling în care vedem bărbaţi în pielea goală, care se spală în baia comună, este şocantă pentru un film realizat în acea epocă.
La proiecţia de la Cinema Studio, am găsit-o în sală pe Mira Acristei Popia, monteuza de la
. A venit să revadă filmul, după 32 de ani.