Realizat în 1974, dar reluat abia după Revoluție,
Dincolo de nisipuri este foarte puțin cunoscut publicului nostru. Autorul lui,
Radu Gabrea, a semnat în țară două filme (se adaugă
Prea mic pentru un război atât de mare), amândouă stând sub semnul unei imagerii fanteziste, la nivelul cadrului, dar și al portretizării. Materia romanului ecranizat — „Îngerul a strigat” de
Fănuș Neagu — oferă pretextul unui asemenea film, pulverizându-și personajele, ca să le adune apoi la ora unui deznodământ și el spectaculos. Cineastul ține în mână — cu siguranță și cu o evidentă capacitate de a construi, imaginea unor destine, văzute în adâncul lor, dincolo de comportamentul picaresc — o lume în degringoladă: o organizează, o face să-și etaleze viciile, să-și releve adevărata față, să meargă spre acel punct firesc unde fiecare atinge limita propriei inteligențe. Printre oameni ce-și caută formulele de adaptabilitate la schimbarea vremurilor (reforma agrară, alegerile din 1946), singur Ion Mohreanu (jucat de
Dan Nuțu, un actor al acestei generații extraordinare a anilor '70) rămâne fixat în obsesiva lui căutare a vinovaților de moartea tatălui. Prin el pătrundem în diverse medii de viață, colorate, pitorești, pline de un dramatism spectacular.
Foarte dinamic, aparatul de filmat ia mereu probe ale unei mișcări psihologice parcă alimentându-se din propria nesiguranță, mânată de ambiții ale deșertăciunii omenești. Ion Mohreanu moare în chip absurd, ducând cu el semnificația fără semnificație a unei rătăciri, iar nu numaidecât pe aceea a aderenței la o realitate tratată cinematografic în forma kitsch-ului politic (vezi steagurile roșii, cu cadrajul corect, simplist, anume desacralizat, ale grupurilor de demonstranți). Nostalgia după lumea obligată să dispară, scoasă cu forța din cotidian, se îmbină, ingenios și firesc, cu o tandră privire învăluind orizontul sentimental. Lui Caramet Mohreanu ar trebui să-i ierte stratagema însușirii banilor (sumă provenită din premiul pentru găsirea în lac a prințului înecat). Mărturisirea este acceptată. Corpolentul bărbat (
George Constantin) avea nevoie de bani pentru a o cumpăra pe Bișca. Infidela îl părăsește, iar momentul parcă își așteaptă martorul, pe același omniprezent Ion Mohreanu. Cu amanta tatălui lui, insațioasa Vetina, Ion se poartă distant, smulgându-i o mărturisire ce-l va duce în preajma lui Neicu Jinga, hoțul de cai ucis în ambianța unei înscenări, a scoaterii crucii, de Bobotează. Cu felul lui de a privi, de a se închide în sine, dând impresia că privește și ascultă, fotografiind însă în infraroșu fiecare câtime de adevăr, Dan Nuțu asistă la ultimul spectacol al unui personaj baroc, jucat de poetul-actor Emil Botta, în acea teatralitate retorică declamatorie ce-l face inconfundabil.
În spațiul unei tendințe a noului cinematograf românesc, declanșat în anii '70,
Dincolo de nisipuri (cu o imagine semnată de operatorul
Dinu Tănase, viitorul regizor, și avându-l asistent de regie pe
Stere Gulea) ilustrează „componenta” imagistică a constructorilor de structuri ale cadrului traversând spectaculos narațiunea, iar nu ale narațiunii ordonate printr-o asimilare a „cadrului", așa cum procedează
Pița și
Veroiu, cu deosebirile de rigoare dintre cei doi.
Admirabil jucat și filmat, în planuri-ansamblu și în prim-planuri,
Dincolo de nisipuri trebuie așezat la locul lui de frunte în tabloul „Mendeleev” al cinematografului românesc.
