Dialog la distanţă între Porumboiu şi Cristi Puiu

     Anul 2009: Corneliu Porumboiu face Poliţist, adjectiv cu celebra scenă a DEX-ului în care Anghelache (Vlad Ivanov) ţine o lecţie de semantică în faţa a doi subalterni. Unul este Cristi (Dragoş Bucur), eroul filmului, poliţistul pradă unei dileme greu de depăşit: dacă să asculte de lege sau de propria sa conştiinţă.

Celălalt este colegul lui, Nelu (Ion Stoica), un plăvan obedient ale cărui circumvoluţiuni nu sunt tulburate de asemenea subtilităţi, pe care Anghelache îl pune să noteze pe tablă ce zice Cristi.

     O probă de umor subtil, umor absurd, căreia Cristi Puiu se simte tentat să-i dea o replică în finalul filmului Aurora, pe care îl plasează în incinta unei secţii de poliţie. Acolo ajunge Viorel (Cristi Puiu) hotărât să se autodenunţe după ce a comis mai multe crime. La început poliţiştii nu-l cred, concentrându-se mai degrabă pe problemele lor cotidiene. Apoi au confirmarea şi trec la procedura obligatorie: interogare, declaraţie etc. Printre poliţişti există şi un plăvan binevoitor, care face cafele şi pe care agentul de serviciu (Constantin Diţă) îl pune.... să noteze. Pe plăvan îl cheamă de data asta Ploscaru, dar e interpretat tot de Ion Stoica!!! Coincidenţă, spuneţi? Eu sunt sigură că nu.
 

     Anul 2010: Cristi Puiu face Aurora cu celebra scenă a duşului în care Viorel se săpuneşte tacticos şi purcede la un insistent tuşeu anal prilej prin care nu pare a descoperi vreo defecţiune de prostată (posibil indiciu al ipohondriei personajului) ci o „defecţiune” pe tavan.
 

     E rândul lui Porumboiu să reacţioneze şi în Când se lasă seara peste Bucureşti îi răspunde prin secvenţa din bucătărie. Tot faianţă albă în fundal dar de data asta impecabilă şi strălucitoare. Tot un personaj care se „autoconsultă” – regizorul Paul (Bogdan Dumitrache) îşi presează vintrele. Dar de data asta nu mai este vorba de o eventuală ipohondrie ci de o reală criză de ulcer care nu se rezolvă cu o furculiţă.
 

     Pentru cineaşti, practica citatului e veche. Le place să-şi facă cu ochiul unul altuia sau să-şi exprime admiraţia faţă de opera unui confrate. Pentru spectator, ea e o provocare, o punere la încercare a cinefiliei. De data asta nu e vorba despre nişte citate ci pur şi simplu de un dialog la distanţă. Prietenos? Sau din dorinţa de a-şi da lecţii de regie reciproce? Numai ei ştiu.