Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” ajunge și la copiii din județul Brașov


     Continuându-și misiunea de educație cinematografică și de promovare a filmului românesc din toate timpurile, „Caravana filmului românesc - Cartea și filmul” merge mai departe și ajunge la copiii din comunele Homorod și Ungra, județul  Brașov.
     Prima proiecție din cadrul „Caravanei filmului românesc” are loc la Biserica Evanghelică din Homorod. Joi, 1 iulie, începând de la ora 21.00, spectatorii sunt invitați
să vizioneze filmul istoric Dacii filmul de debut al cunoscutului Sergiu Nicolaescu. Potrivit unui articol din anul 2013 apărut în Forbes România, filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost vizionate de un număr record de spectatori plătitori: 134.282.626 de spectatori pentru 32 de filme, începând cu Dacii. Totodată, Dacii se află pe locul patru în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile, conform unui comunicat din 2006 al Uniunii Realizatorilor de Film din România.
     „Caravana filmului românesc” va continua la Biserica Evanghelică Fortificată din Ungra.
     Vineri, 2 iulie, de la ora 21.00, copii, părinți și bunici vor avea întâlnire la Biserica Evanghelică Fortificată din Ungra cu Maria Mirabela. Mii de copii s-au bucurat de-a lungul timpului de povestea fantastică a celor două fetiţe, încredinţată de premiatul de la Cannes, regizorul Ion Popescu-Gopo, actorilor, dar şi personajelor animate. 
     Sâmbătă, 3 iulie, de la ora 21.00, spectatorii sunt invitați să vizioneze comedia Zâmbet de soare, regia Elisabeta Bostan. Filmul spune povestea unor elevi din clasa a-XII-a, care „evadează”, prin intermediul muzicii, încercând să scape de stresul examenului de bacalaureat. Astfel, pășind pe tărâmul fanteziei, ei devin personaje de basm, iar profesorii lor devin zmei sau împărați.
     În urma întâlnirii cu reprezentanții sașilor din Transilvania, desfășurată sub genericul „Împreună suntem mai puternici”, reprezentații Primăriei Comunei Homorod și reprezentanții Primăriei Ungra au decis să organizeze cele trei seri de film clasic românesc, cu scopul de a promova din punct de vedere turistic Bisericile Fortificate din cele două comune.
     La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile!
(30.06.2021)

Tags: caravana filmului românesc – cartea și filmul, dacii film, elisabeta bostan, ion popescu-gopo, sergiu nicolaescu

Comments: