​George Constantin și muntele – profil

     Mai bine să nu faci niciodată bilanțul cinematografic al marilor noștri actori! Nu poți privi înapoi decât cu mânie. Uneori am impresia că mai ușor se apucă oamenii să mute un munte decât scenariștii noștri să scrie un rol pentru un actor ca George Constantin. Adică un actor unic. Poate că îi intimidează, și atunci îi înțeleg într-un fel. Pentru că atunci când deschide el gura, amuțesc și păsările, și frunzele; și ele mai au de învățat câte ceva. Născut să-și cioplească personajele în marmoră și apoi să le însuflețească cu o singură suflare, George Constantin s-a prefăcut că nu observă lutul sfărâmicios din care i s-au plămădit adeseori eroii. Uriașa sa forță de plăsmuire, impactul de taină cu personajul, au adus întotdeauna către noi altceva, măcar un posibil caracter — ca în La porțile pământului ― dacă nu unul magistral solidificat ca în Reconstituirea. I s-a spus uneori că ar fi un Orson Welles al nostru. Nu este adevărat. Este Orson Welles și Peter O′Toole și Smoktunovski la un loc și cu asta n-am spus încă îndeajuns. Dacă vrea, poate fi ― vorba unui poet — «și floare și pasăre». Totul este. să aibă pentru ce să vrea. Deocamdată, sigur e că va deveni Caramet în Dincolo de nisipuri, filmul lui Radu Gabrea și Fănuș Neagu. Caramet cel teluric, neînfrânt, încăpățânat, gata să spună oricând, asemeni unui celebru erou literar: «totul este pierdut, dar cred că se mai poate face ceva». Cu un actor ca el — desigur.