Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



...acelui şir înalt


     Pentru literatură — ca artă a cuvântului — cinematograful a însemnat şansa „confruntării cu sine”...
     ...Oferind prilejul — unic, în istoria devenirii artistice — de vizualizare a cuvântului, de preschimbare a metaforei în imagine şi a ideii în mişcare, filmul constituie suprema tentaţie pentru prozatorul modern... sau, în absenţa interesului acestuia faţă de cinematograf, pentru mulţi — extrem de mulţi dintre posibilii săi cititori.
     Aceasta explică, în bună măsură, şi numărul mare al „ecranizărilor” — superior mulţimii scrierilor ecranizate — şi succesul de care asemenea întreprinderi se bucură în rândul ceIor mai diverse categorii de „privitori”: fie, ei, ai „marelui” ori ai „micului” ecran.
     Era, aşadar, firesc ca un prozator de anvergura lui D.R. Popescu să se îndrepte către cinematograf; structural, realistă — dar cu ample deschideri către fantastic şi către mit proza sa îl predestina unei „cariere” cinematografice care, prin filmul realizat de Alexandru Tatos, capătă o fermă consistenţă.
     S-a vorbit, după apariţia nuvelei „Duios Anastasia trecea”, de „mitul” Antigonei: personaj întruchipând voinţa nestrămutată de a respecta legile pământului şi de a impune — cu preţul vieţii, chiar — respectarea lor.
     Se poate… O „trimitere” la antichitate poate fi fecundă— în implicaţiile ei, în sugestiile care „pigmentează” contextul.
     Dar Anastasia e o floare a pământului românesc — pe cât de gingaşă, pe atât de dârză şi de aprigă în gingăşia ei. În ea, în — mai cu seamă — faptele ei, vorbesc neauzit strămoşii, al căror şir urcă, pe firul istoriei, până departe către daci.
     „Nebunia” Anastasiei, încăpăţânarea ei — soră cu moartea — de a-I îngropa după datină pe partizanul ucis de nemţi, vine nu dintr-o răsturnare lăuntrică, ci din acea pustiire a lumii — de oameni, a oamenilor de omenie, pe care-o aduce războiul. De aici, condiţia tragică a personajului.
     Este ceea ce — cu superioară dezinvoltură — a înţeles Alexandru Tatos realizând transpunerea cinematografică a nuvelei.
     CoIoborarea sa cu „părintele” Anastasiei datează mai de mult... Regizor de teatru, la-nceput, Alexandru Tatos pune în scenă două dintre piesele reprezentative ale lui D.R. Popescu „Pasărea Shakespeare”, la Teatrul Naţional din Cluj, şi „Timpul îndoielii”, la Teatrul din Ploieşti.
     Trecând la regia de film, Alexandru Tatos semnează mai întâi două filme de actualitate, „propuse” de lon Băieşu Mere roşii (aprilie 1976) şi Rătăcire (aprilie 1978)...
     …Pentru ca, tot într-un aprilie, şi tot după doi ani, să revină pe ecrane cu Duios Anastasia trecea.
     Cu vigoare sporită, dar şi cu un rafinament care-i marchează originalitatea, filmul acesta confirmă „chemarea” sa către cea de a şaptea artă.
     Adăugând, totodată, acelui şir înalt — punctat de filme pe care le datorăm cinematografiei cât şi Iiteraturii — încă o unitate de preţ.

 
(Pliant de prezentare film Duios Anastasia trecea, 07.04.1980)

Tags: alexandru tatos, cronica de film, duios anastasia trecea, nicolae ulieriu

Comments: