Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



The Saturday Night Dance (1967)


107 min. - Comedie - AG - 06.05.1968

Adaptare după schiţa „Peron” de D.R. Popescu. Un tânar vesel, plin de farmec (Sebastian Papaiani), aflat mereu în căutarea „iubirii perfecte” îşi ascunde timiditatea sub o mantie subţire de şmecherie. Şofer pe camioneta unui şantier, cunoaşte multe fete frumoase. Dintre ele... două îi cad cu tronc: o blondă suavă (Ana Széles) şi o brunetă pasională (Mariella Petrescu). Junele cuceritor trebuie să aleagă pe una dintre ele. Printr-o farsă, le supune pe fete unui test de devotament: inventează un accident în care e victimă şi aşteaptă reacţia lor.

Regie: Geo Saizescu

Scenariu: D.R. Popescu, Geo Saizescu

Actori principali: Sebastian Papaiani, Mariella Petrescu, Ana Széles


Galerie foto


Distribuție

Sebastian Papaiani Papă-Lapte
Mariella Petrescu Raluca
Ana Széles Lia
Vezi toată distribuția

Producători

Studioul cinematografic „București”

Date de producție

Filmări în vara anului 1967 la Poiana Bulzului (pe Valea Cernei), Ada Kaleh și în zona Turnu Severin. Cheltuieli de producție 3.550.000 lei.
Ecran normal, a/n, 12 acte, 2922 m.

Distribuitori

Direcția Difuzării Filmelor

Festivaluri

Trivia

  • Premiera la Craiova 23.04.1968 şi 06.05.1968 la Bucureşti.
Opinia criticului...
„Sunt foarte rare tipurile de personaje simpatice, familiare şi plăcute, în comediile noastre actuale. Singurul exemplu la îndemână îl constituie eroul central din Balul de sâmbătă seara. Sebastian Papă (mulţumită în mare măsură şi lui Sebastian Papaiani) are mult din ceea ce-i trebuie unui personaj de comedie capabil să cucerească adeziunea spectatorilor. Din experienţa mondială a comediei cinematografice se poate desprinde, cu titlu de regulă, un învăţământ preţios: nivelul unei realizări artistice este adesea direct proporţional cu personalitatea eroului comic. De aceea, poate, în istoria filmului, personaje şi interpreţi de comedie ajung să se suprapună, să se identifice, să se confunde. Eroul filmului semnat de Geo Saizescu şi D.R. Popescu are o personalitate marcantă, şi chiar dacă acţiunea filmului conţine destule rezolvări simpliste, la sfârşitul vizionării păstrăm, cel puţin, imaginea unui personaj de comedie. Faptul că personajul reţinut este, totodată, cel către care converg simpatiile autorilor şi, implicit, ale publicului, este de mare importanţă. Nu numai în filmul românesc, şi nu numai în film, se întâmplă adesea ca «negativii» să capete contururi mult mai pregnante decât personajele exemplare.
Pentru că faptul se petrece de multe ori şi în teatru, ne vom permite, pentru savoare, să cităm explicaţia dată acestei situaţii de către dramaturgul Aurel Baranga în «falsul (său) tratat de artă dramatică»: «De Dumnezeu avem nevoie noi. De aceea îşi permite luxul să fie rău, brutal, intolerant, răzbunător. Diavolul are el nevoie de noi. De aceea exercită o seducţie atât de fascinantă. Înţelegeţi acum de ce sunt personajele negative mai reuşite decât celelalte? Biblia e prima operă cu personaje pozitive schematice». Revenind la cinematograf, şi păstrându-ne pe teritoriul ultimelor comedii autohtone, nu putem să trecem cu vederea inconsistenţa flagrantă a «pozitivilor» (respingem ideea alb−negru în caracterizarea personajelor, dar folosim totuşi termenul, pentru că ne lipseşte altul)." (Călin Căliman, Cinema nr. 7, iulie 1968)