Poveste pe geamul îngheţat (1967)

„Poveste pe geamul îngheţat, ar putea fi asemuit mai degrabă cu armoniile transparente ale muzicii de cameră. Nici aici nu avem de-a face propriu zis cu o poveste. Autorii (...) au urmărit să facă vizibilă faţa ascunsă a lucrurlior, să stimuleze fantezia şi disponibilităţile pentru vis ale privitorilor. Jocul liniilor argintii închipuie universul magic al florilor de gheaţă, lăsând să se desluşească atracţia secretă dintre două făpturi omeneşti care apar din necunoscut, se caută, se cheamă parcă şi încremenesc apoi iarăşi în încrengătura îngheţată. Sclipirea desenului are o delicateţe suavă, alb−argintiul contururilor se detaşează pregnant pe fondul intens albastru, iar partitura muzicală (Costin Miereanu) se integrează organic emoţiei declanşate.(...)
Unele producţii sunt însoţite de mule ori de inutile comentarii vorbite. Docte sau dimpotrivă pretins poetice sau cu ambiţii aforistice, textele acestea nu pot suplini lipsa de elocvenţă a imaginilor. lar atunci când vizual filmul satisface pe spectator, comentariul rostit încarcă banda sonoră parazitar. Ajută oare cu ceva vrajei poetice a imaginilor din Poveste pe geamul îngheţat, versurile care ţin să ne explice ceea ce se vede nemijlocit pe ecran?" (Mihail Lupu, Cinema nr. 6, iunie 1968)
"Ne-a plăcut de asemeni lirismul fraged şi pur din Poveste de pe geamul îngheţat." (Ecaterina Oproiu şi Eva Sîrbu, Cinema nr. 7, iulie 1968)