Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



UrbanEye Film Festival : Atelier de fotografie


Festivalul de Film UrbanEye (13-16 noiembrie) are în program şi un workshop pe tema fotografiei de arhitectură. 

Sesiunile de lucru vor fi susţinute de Anja Schlamann şi se concentrează asupra percepţiei arhitecturii şi a spaţiului urban. Workshop-ul (15-16 noiembrie) constă  într-un set de noţiuni teoretice de estetică a fotografiei de arhitectură, la care se adaugă abordarea practică, de explorare urbană. Participanţii îşi vor crea un mod propriu de a privi, înţelege şi reda imaginile, folosind întregul spectru al fotografiei experimentale de arhitectură. Aceştia trebuie să cunoască limba engleză, să deţină un aparat de fotografiat (DSLR sau compact cu mod de utilizare manual) şi câteva noţiuni de bază pentru folosirea lui. Sunt disponibile 15 locuri. 
Termenul limită pentru înscriere este 11 noiembrie. 
UrbanEye, iniţiat şi organizat de Asociaţia ARTA în dialog, este primul festival din România care promovează discuţia despre mediul construit şi viaţa urbană prin intermediul filmului – documentar, artistic, scurt metraj sau animaţie. Una dintre secţiunile festivalului abordează interferenţa dintre arhitectură şi fotografie, concentrându-se asupra percepţiei mediului contruit în care trăim prin intermediul unui instrument specific: fotografia de arhitectură. 
Două filme din secţiunea dedicată îi prezintă pe doi fotografi consideraţi iniţiatorii fotografiei de arhitectură din Europa şi America: Lucien Hervé şi Julius Schulman. 
Detalii: www.urbaneye.ro / facebook

Cuvinte cheie: anja schlamann, fotgrafie de arhitectura, urban eye film festival, workshop de fotografie

Opinii: