Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Festivalul Filmului European la Tîrgu Mureş, 22-24 mai


Festivalul Filmului European, care s-a desfăşurat în Bucureşti în perioada 7-14 mai, a programat proiecţii la Craiova (15-17 mai) şi apoi la Tîrgu Mureş.

Urmează să ajungă în alte două oraşe din ţară: Iaşi (22-25 mai) şi Hunedoara (29-31 mai).
     Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tîrgu Mureş şi Asociaţia K'ARTE, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, sub egida EUNIC.
La Tîrgu Mureş, proiecţiile se vor desfăşura pe parcursul a trei zile şi vor avea loc la Cinematograful Arta, iar accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

     La Seara de gală a Festivalului, care va avea loc vineri, 22 mai, ora 19:00, va fi proiectat filmul finalist la Premiul Lux al Parlamentului European, ediţia 2014 - Duşmanul clasei (Slovenia, 2014), debutul convingător al lui Rok Biček, premiat în numeroase festivaluri.
Selecţia festivalului propune, la Tîrgu Mureş, o perspectivă asupra diversităţii producţiei cinematografice europene, prezentând filme din 9 ţări, precum comedia spumoasă E uşor să trăieşti cu ochii închişi (Spania, 2013), documentarele Acasă la Bergman (Suedia, 2013) şi Nunţi, muzici şi casete video, în regia lui Tudor Giurgiu, şi dramele Umbră albă (Germania, 2013), Între lumi (Germania, 2014), Locke (Marea Britanie, 2013), Dumnezeii (Polonia, 2014).
Este deja o tradiţie ca Festivalul Filmului European să aibă în fiecare an un ambasador onorific, invitat să regizeze clipul de promovare al festivalului, oferind astfel o viziune personală asupra caracteristicilor filmului european şi asupra rolului pe care acesta îl are în cinematografia mondială. Ambasadorul ediţiei de anul acesta este regizorul Tudor Giurgiu, autor a numeroase producţii cinematografice care s-au bucurat de mare succes, printre care lungmetrajele Legături bolnăvicioase şi Despre oameni şi melci.

Festivalul Filmului European la Tîrgu Mureş - Cinema Arta

Vineri 22 mai
19:00 Gala de deschidere a Festivalului Filmului European
Duşmanul clasei / Class Enemy – Rok Biček / Slovenia / 2013 / 112’
 
Sâmbătă 23 mai
12:30          Filme de Tudor Giurgiu
- Nunţi, muzici şi casete video – 2008 / 57’ (doc)
 - Superman, Spiderman sau Batman – 2011 / 11’
14:00 Gaşca de fete / Girlhood – Céline Sciamma / Franţa / 2014 / 113’
16:00 Umbră albă / White Shadow – Noaz Deshe / Germania / 2013 / 117’
18:00 E uşor să trăieşti cu ochii închişi / Living Is Easy with Eyes Closed – David Trueba / Spania / 2013 / 105’
20:00 Acasă la Bergman / Tresspassing Bergman – Jane Magnusson, Hynek Pallas / Suedia / 2013 / 107’ (doc)
 
Duminică 24 mai
14:00 Între lumi / In between Worlds – Feo Aladag / Germania / 2014 / 103’
16:00 Locke – Steven Knight / Marea Britanie / 2013 / 85’
18:00 Fisuri în beton / Cracks in Concrete – Umut Dağ / Austria / 2014 / 106’
20:00 Dumnezeii / Gods – Łukasz Palkowski / Polonia / 2014 / 112’
Detalii: www.ffe.ro / Facebook / Event

 
 
 


Tags: festivalul filmului european 2015, festivalul filmului european 2015 la tirgu mures

Comments: