Anca Damian, care a primit Marele Premiu Cristal la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Annecy 2012 pentru Crulic, este invitată la ediţia 2015 cu Muntele magic.
Lungmetrajul de animaţie, produs de Aparte Film şi Arizona Production, are avanpremiera la Annecy. Muntele magic este povestea lui Adam Jacek Winkler, un “Don Quijote al secolului XX”, refugiat polonez în Franţa, care a luptat în Afganistan. Winkler e un aventurier independent, luptător şi artist totodată. Filmul este realizat în aceeaşi tehnică de la Crulic şi face parte dintr-o trilogie a eroismului, cum spune Anca Damian. Producţia este realizată în studiourile DSG şi Abis din România şi într-un studio din Polonia. Animaţia şi grafica sunt realizate de o echipă formată din Theodore Ushev, Raluca Popa, Dan Panaitescu, Sergiu Negulici, Dragoş Ştefan, Tomek Ducki. Muzica este compusă de Alexandru Bălănescu.