Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Anim’est 2015: ediție aniversară cu muzică și animație


     Anim’est sărbătorește cea de-a 10-a ediție, iar cu această ocazie festivalul pregătește o serie de evenimente muzicale, alături de animațiile pe care le aduce la București.
     „Ideea unei ediții muzicale a apărut cu ceva timp în urmă și s-a dezvoltat pe măsură ce ne apropiam de aniversare. Anul acesta vom avea cel puțin un concert pe seară. Ne bucură colaborarea cu niște artiști care au făcut, poate pentru prima oară, muzică românească ne-anacronică”, spune Vlad Ilicevici, directorul executiv al festivalului.
     „Anim’est e tradiție” este sloganul ediției 2015, declinat în 10 spot-uri realizate în cadrul atelierului intensiv de animaţie Animation Worksheep. Cei 10 participanți la atelier, tineri animatori din România și Republica Moldova, îndrumați de trainer-ii Dan Panaitescu și Sergiu Negulici, au realizat 10 dueluri vizual-muzicale între 10 personaje, inspirate de 10 super-eroi tradiționali, reprezentând 10 stiluri muzicale diferite.
     Pe scena cinematografului Studio, vineri, 2 octombrie, de la 20.00, va avea loc recitalul extraordinar susținut de Alexander Bălănescu, unul dintre cei mai renumiți muzicieni de origine română ai ultimelor decenii, și cel care semnează muzica originală pentru Muntele Magic, docu-drama în regia Ancăi Damian, care va deschide festivalul.
    Un alt eveniment important din programul festivalului este performance-ul lui Rodion G.A. – părintele new wave-ului și al rockului electronic românesc, activ încă din anii șaptezeci, cu 3 albume  lansate în UK. Acesta va acompania proiecția filmului Misiunea spațială Delta din închiderea oficială a festivalului (sâmbătă, 10 octombrie, 20.30, la Cinema Elvire Popesco), primul lungmetraj S.F. produs în România, o continuare a serialului omonim realizat de echipa lui Victor Antonescu.
     Creepy Animation Night, noaptea de animație bizară și horror ce va avea loc vineri, 9 octombrie, la Cinema Patria, de la 23.00, aduce și ea un performance al celor de la Dirty Granny Tales, o trupă din Atena, care abordează un stil muzical inedit, dark theatrical music. La București, grecii vin să cucerească publicul cu spectacolul „Didi’s Son”, un hibrid de muzică, animație video și teatru de păpuși.
     O serie de artiști străini și autohtoni vor urca pe scena de la Journey Pub (Strada George Enescu 25), în nopți diferite ale festivalului. Seria de concerte e deschisă de cei de la The Nuggers, o trupă de garage rock & roll, urmați de Tonstartssbandht, duoul american psych boogie pop, care va cânta pentru prima oară la București în cadrul Singing Exhibition #7 (un eveniment în parteneriat cu editura Jumătatea Plină), Minus (Daniel Stanciu), unul dintre cei mai cunoscuți artiști români din zona improvizației și un absolvent al celebrei Red Bull Music Academy, DJ Vasile (Lucian Stan) & Matze (Cristian Stanciu), doi dintre pionierii  muzicii electronice românești, Semiosis - duoul Alexandru Seidiu și Șerban Ilicevici, numiți prima trupă post-rock din România -, The Bridges, o trupă de Brit Pop cu influențe Indie, precum şi Pixels, trupa de electro/alternativ/rap și una dintre cele mai valoroase apariții muzicale ale ultimilor ani, din care fac parte Andreas Aron, Catalin Rulea, Tudor D Popescu, Liviu Iancu și Irina Creangă.
     Animusic Night, ce aduce competiția de Videoclip & Advertising în atenția publicului, va avea loc la Journey Pub, joi, 8 octombrie, de la 22.00. În 2015, s-au înscris 100 de videoclipuri la această secțiune. Din selecția finală fac parte artiști celebri ca Prodigy, James, Stromae, Laibach, David Gilmour, Obituary sau Fanfara Ciocârlia. După proiecție, publicul va avea parte de un concert Nightlosers, de la Cluj, cunoscuți pentru muzica lor ce îmbină blues-ul cu elemente de folclor autentic.
     De asemenea, cinci dintre cele mai reprezentative filme din istoria cinematografului de animație, în care muzica are un rol important, vor fi proiectate în cadrul festivalului, de la filmul lui Alan Parker, Pink Floyd: Zidul (1982), și până la mai-recentul Sita cântă blues (2008) al Ninei Paley, recompensat cu Marele Premiu la Annecy, trecând prin clasicele American Pop (r. Ralph Bakshi, 1981) şi Heavy Metal (r. Gerald Potterton, 1981) şi terminând cu The Point sau Oblio, așa cum e cunoscut publicului autohton, regizat în 1971 de Fred Wolf și narat de Ringo Starr.
     Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est va avea loc în perioada 2-11 octombrie 2015 la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, Re:Animation Hub și la Journey Pub. Programul festivalului este disponibil online, pe site-ul festivalului.
     Detalii: animest.ro / facebook
 

Tags: animest 2015, animusic 2015, creepy animation night 2015, misiunea spațială delta film, muntele magic film

Comments: