REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film




Ileana Popovici


  • Regizor muzical, actriţă, cântăreaţă
  • Născut(ă): 13.05.1946 la Bucureşti
Absolventă a Conservatorului Bucureşti (secţia pedagogică, promoţia 1969).

Trivia

  • Din 1966 ilustrator muzical şi realizator la TVR.
  • După 2000 se stabileşte în Italia.
  • Invitată la trei ediții ale Serilor Filmului Românesc la Iași.
  • În 2015 participă, împreună cu George Mihăiță și Vladimir Găitan, la premiera națională a filmului Reconstituirea, regizat de Lucian Pintilie, organizată la Serile Filmului Românesc la Iași. În 1968, filmul a fost interzis și nu a avut premieră.
  • În 2017, își serbează ziua de naștere (13 mai) la Serile Filmului Românesc la Iași, unde sunt proiectate Prea mic pentru un război atât de mare, regizat de Radu Gabrea (alegerea actriței), și 100 de lei, regizat de Mircea Săucan (alegerea lui Cristian Mungiu). 
Opinia criticului spectator
„Ileana Popovici a fost «văzută» mai întâi de Lucian Pintilie (Reconstituirea) în rolul unei fete a zilelor noastre, puţin cam abulică, absentă şi ascunzându-şi vidul lăuntric în hot-ul strident al cutiuţei tranzistorului. Radu Gabrea a «văzut-o» şi el, dar diferit: ca pe o apariţie angelică într-un univers de suferinţă şi tristeţe — războiul.
Când vorbeşti despre Ileana Popovici — eziţi dacă să-i spui actriţa, pentru că de fapt îţi dai seama că ea nu joacă, este personajul la care s-au gândit regizorii. Fără să aibă ticul profesiunii care să demonstreze meseria, dar lăsând să transpară uneltele acesteia, ea dovedeşte sensibilitate şi simte personajul printr-o intuiţie şi o aptitudine care de fapt se numesc talent.
Am văzut-o şi noi altfel decât regizorii, ca simpli spectatori, într-o seară când prezenta filmul lui Gabrea: era timidă, zâmbea discret, accepta la fel de discret şi chiar cu oarecare încurcătură aplauzele. Nu reuşea să găsească braţelor sale o poziţie care să nu-i dea aer de vedetă. Ba chiar te aşteptai să pună mâna pe cretă şi pe burete de parcă ar fi fost chemată la tablă.” (Cinema nr. 2, februarie 1970)