Festivalul Serile Filmului Românesc se pregătește de cea de-a VIII-a ediție
Conferința de presă a celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc a avut loc ieri, 19 aprilie 2017, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
Festivalul se va desfășura în perioada 10-14 mai 2017, la Iași. Selecția a fost făcută de Cristian Mungiu, împreună cu Irina-Margareta Nistor, iar unul dintre programele importante ale acestui an este retrospectiva dedicată regizorului, care sărbătorește 10 ani de la premiul Palm d'Or pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile.
La conferință a fost directul festivalului, Andrei Giurgia, alături de o parte dintre invitații festivalului: Irina-Margareta Nistor (ambasador cultural al festivalului), Andrei Apreotesei (directorul Ateneului din Iași), Alexandru Giboi (director general Agerpres) și actorii Adrian Titieni, Manuela Hărăbor, Tania Popa, Ileana Popovici, Diana Cavallioti și Emanuel Pârvu.
Despre ediția de anul acesta, Andrei Giurgia a spus: „În festival avem secțiuni pe care Cristian Mungiu ne-a îndrumat să le avem: Documentar, Cele mai bune filme românești, Noul Cinema Românesc, Caravana Zilele Filmului Românesc. Cel mai important este că ne vom reîntâlni la Iași, în mai, când Țara Filmului Răsare – Cinefilia, va fi plină de actori și regizori români dragi, cunoscuți, apreciați și pe care trebuie să-i cunoască cei tineri și pe care să-i prețuim cu toții”.
O informație importantă a venit de la Andrei Apreotesei, directorul Ateneului din Iași, care va găzdui festivalul: „La Iași vom înființa primul cinematograf de stat din Iași, o investiție de 100.000 de euro, pentru care deja se fac demersuri. În timpul festivalului vom avea acest sistem în probe, iar inaugurarea se va face în luna iulie”.
Ca și anul trecut, Agenția Națională de Presă Agerpres va avea o expoziție specială în cadrul festivalului, dedicată filmului românesc și regizorului Cristian Mungiu.
Detalii: www.festivalsfr.ro
(AGERPRES)