REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Filme pe DVD: Thriller-ul ”Orizont”, regizat de Marian Crișan


     În atmosfera prietenoasă de la Librăria Humanitas Cișmigiu, regizorul Marian Crișan și actorii Rodica Lazăr și Emilian Oprea au venit la prezentarea filmului Orizont pe DVD. Valerian Sava a vorbit despre legăturile și diferențele dintre Orizont și La Moara cu noroc, regizat de Victor Iliu, două ”citiri” cinematografice ale nuvelei ”Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici. Cele două lungmetraje au fost prezentate ”în oglindă” și la evenimentul organizat la Cinematograful Muzeul Țăranului Român, la început de an.
     Producătorul Mihai Dorobanțu a participat și la realizarea peliculei regizate de Marian Crișan, dar și la Palatul Pionierilor B’92, realizat de Bobby Păunescu, ambele lansate acum pe DVD. Irina Margareta Nistor a vorbit despre proiecția cu filmul lui Bobby Păunescu la Sundance.
 
     DVD-ul cu Orizont conține, pe lângă film, un bonus – coloana sonoră integrală, compusă de Cristian Lolea special pentru film, un lucru mai puțin obișnuit la producțiile din ultimul timp. Marian Crișan ne-a povestit despre legătura subtilă care s-a creat între film și muzică.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
(31.12.2016)

Cuvinte cheie: cristian lolea, filme romanesti pe dvd, marian crisan, orizont film, palatul pionierilor b 92 film, romanian movies

Opinii: