REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cinema pentru liceeni în luna mai


          Filme europene şi independente sunt în programul lunii mai al celei de-a IV-a ediţii a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din Bucureşti şi din alte 10 localităţi.
Asociaţia Culturală Macondo, organizatoarea proiectului, programează vizionările din Bucureşti la Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Institutul Cervantes, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Cinema Elvira Popescu. Accesul e gratuit, pe baza carnetului de elev, iar proiecţiile sunt urmate de dezbateri cu specialişti din lumea filmului.
Criticii de film Florin Barbu şi Ileana Bârsan, actriţa Carmen Lopăzan şi invitaţi speciali, precum Anca Ghinea, creative manager, sau Delia Lungu, psiholog, participă la discuţiile cu tinerii spectatorii.
Programul este alcătuit din filme ca Io e Te, regizat de Bernardo Bertoluci, comedia canadiană Starbuck, filme de debut, ca Fata pe care am cunoscut-o pe 14 iulie, filme cu tematici sociale, precum Incendii şi El Bola, sau animaţiile Arrugas şi Ziua ciorilor.
Alte localităţi participante la proiect sunt Topliţa, Corabia, Caracal, Moineşti, Moreni, Târgovişte, Slobozia, Giurgiu, Ardud, Slatina.
Detalii program: www.asociatiamacondo.ro

Cuvinte cheie: asociatia macondo, cinema-edu, educatie cinematografica

Opinii: