Premiera
cinepub.ro din această săptămână este un film din 2019, produs de Bomb Film Production.
Zavera este cel de-al treilea lungmetraj al regizorului
Andrei Gruzsniczki și reprezintă o incursiune în procesul de doliu al unui bărbat în urma morții celui mai bun prieten al său. Coborând ușor pe o spirală descendentă, filmul mărginește realul cotidian și metafizicul, fără a se oferi întru totul niciunuia.
Ștefan (
Dorian Boguță) conduce o firmă de construcții împreună cu prietenul lui de o viață, Nic (
Șerban Pavlu). După moartea suspectă a acestuia, sub presiunea preluării afacerii, Ștefan are o criză
existențială. În următoarele șase zile el descoperă treptat minciuni și mici compromisuri legate de prietenul său defunct, pe care trebuie să le confrunte pentru a se acomoda cu noua lui viață.
În
Zavera regăsim atât tropi generali, cât și elemente de referință ale Noului Cinema Românesc. Avem parte de mai multe momente desfășurate în ritmul timpului cinematografic care îl egalează într-o măsură pe cel real, cadre largi fără mișcări de aparat nejustificate și o perspectivă relativ obiectivă în raport cu acțiunea care se desfășoară pe ecran.
Ba mai mult decât atât, pușca pe care o moștenește Ștefan de la Nic - un motiv cehovian răsturnat în final - și momentele în care acesta petrece timp singur curățând-o, asamblând-o sau antrenându-se cu ea într-un poligon special, pot doar să evoce obsesia lui Viorel în „
Aurora” (2011, r. Cristi Puiu) care într-un mod similar, deși semnificativ mai extins, petrece timp singur, învățând fiecare latură a armei cu care plănuiește să-și ucidă fosta nevastă. Criza interioară și pierderea prietenului nu fac din Andrei un personaj obscurizat, ale cărui acțiuni (sau lipsa lor) să se preteze unui exercițiu epistemologic solicitant cum e cazul la Puiu. Punctul de interes aici, și fără îndoială unul dintre cele mai interesante aspecte ale filmului, este dimensiunea metafizică care învăluie filmul cu o încărcătură dificil de cuprins.
Decizia de a începe filmul cu o moarte învăluită parțial în mister adaugă o greutate semnificativă a tot ceea ce urmează să se întâmple pe ecran. Astfel, chiar și cel mai dedramatizat moment se umple de semnificație. Acest fapt devine limpede pe măsură ce aproape fiecare plan concret pe care îl întreprinde Ștefan pentru a pune lucrurile în ordine, e subdezvoltat sau se pierde în subtext, ridicând astfel interesul față de starea interioară a personajului și pentru acele momente atmosferice în care „nu se întâmplă nimic”.
Ștefan pare să caute răspunsuri despre sine, dar și despre relația sa cu Nic. Însă, ce iese la iveală sunt câteva fapte minore precum acte de corupție măruntă, minciuni, sau „mici compromisuri” după cum spune prezentarea filmului. Fără a face din asta un unghi de abordare a poveștii, filmul pare totuși să se îndrepte către un miez voit intangibil.
Zavera păstrează misterul din jurul relației celor doi prieteni și astfel stârnește o curiozitate onestă, însă, se dedică pe alocuri neglijent incertitudinilor și devine astfel subiectul unor suspiciuni legate de coerența sa conceptuală.
