Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică ”IL Caragiale” în 1963,
Valentin Uritescu a fost actor la Teatrul Bulandra din București și a jucat în multe filme din anii ʹ80 – 90. Cea mai
bună descriere a parcursului ca actor o face el însuși în interviul pe care i l-a acordat
Evei Sîrbu în 1983.
„La 25 de ani când pereții camerei mele erau plini de imperative: Vreau! Trebuie! Sunt puternic! Voi izbuti! — poate unde mă simţeam vulnerabil — mi-am spus că dacă până la 45 de ani nu voi reuşi să am casa mea, familia mea, realizări importante ca actor într-un teatru de prestigiu, câteva roluri izbutite în câteva filme bune mă voi retrage în Transilvania, în comuna Vinerea unde m-am născut şi acolo mă voi ocupa de albine şi grădinărit şi mă voi dedica scrisului. Scriu aproape zilnic, e o necesitate, un fel de a mă elibera, îmi vin cuvintele uşor ca o binefacere... în ciuda unui accident teribil care mi-a zguduit fiinţa şi m-a lăsat cu ce să lupt pentru tot restul zilelor, am reuşit, la 40 de ani, să-mi realizez planul. Am casa mea, am o familie, sunt actor într-un teatru de prestigiu, teatrul „Bulandra”, am avut roluri importante pe scenă şi în filme semnate de regizori talentaţi ca
Blaier,
Piţa,
Stere Gulea,
Nicolae Mărgineanu. Pentru reuşita mea în film trebuie să rămân veşnic îndatorat lui
Titus Popovici, care m-a „vrut” în Șaptefraţi, lui Andrei Blaier şi Dan Piţa, oameni minunaţi şi prieteni de nădejde. lar pentru rolurile extraordinare de pe scena trebuie să fiu recunoscător lui Petrică Gheorghiu pentru felul sau de a fi şi regizorilor Sanda Manu şi Al. Tocilescu".
„Eu urăsc profesia asta în aceeaşi măsură în care o găsesc sublimă şi o iubesc. O urăsc pentru că mă obligă să cotrobai în intimitatea mea, printre complexele şi slăbiciunile, emoţiile şi durerile mele, şi poate n-am chef întotdeauna s-o fac. Nu-mi place acest exhibiționism”. (Cinema nr. 4, aprilie 1983
