REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Un român la premiile Oscar 2014


     Nici anul acesta nu a fost să fie. În ciuda „Ursului de aur” şi a notorietăţii sale internaţionale Poziţia copilului nu se regăseşte printre nominalizările la categoria „film străin”. Şi totuşi printre cineaştii cu filme în competiţia finală se află un român. Numele lui: Anghel Decca. Profesia: director de imagine. Înainte de 1985, pe când se afla în România şi nu îşi dublase consoana din interiorul numelui, se număra (alături de Doru Mitran şi Valentin Ducaru) printre cei mai talentaţi şi mai ambiţioşi tineri operatori ai generaţiei sale. Stau mărturie Ţapinarii, Lişca, Angela merge mai departe, Imposibila iubire. A fost convins că Hollywoodul îi va oferi mai mult. A avut curaj, a riscat, a fugit şi iată că a reuşit. El este cel care semnează imaginea la Cavedigger (regia Jeffrey Karoff), film aflat printre cei cinci candidaţi la premiul Oscar pentru documentar de scurtmetraj.
     Filmul este portretul unui artist de excepţie, Ra Paulette, care sapă catedrale uriaşe în colinele de nisip pietrificat din nordul New Mexicului, doar cu ajutorul unor unelte pe care le poate folosi cu mâna. „Munca manuală stă la baza exprimării propriului meu eu. Este actvitatea unei singure persoane în integralitatea ei şi necesită deopotrivă forţă mentală, emoţională şi fizică”. Realizarea fiecărei opere (în 25 de ani a făcut 14 asemenea „catedrale”) durează câţiva ani şi este îngreunată de lupta artistului pentru obţinerea fondurilor şi aprobărilor necesare. Deşi există voci care îl compară cu Gaudi, el nu este recunoscut  pe măsura talentului şi originalităţii sale. În ciuda tuturor piedicilor Ra Paulette este hotărât să ducă la bun sfârşit cel mai gradios proiect al său, „Magnum Opus”,  pentru a cărui punere în operă are nevoie de zece ani.
     Filmat de Anghel Decca în 3D, Cavedigger are deja în palmares numeroase premii la festivalurile de la San Antonio, Maui, Newbuyport, precum şi premiul pentru cel mai bun documentar non-european la Festivalul de film independent european.
 
 

 
(19.01.2014)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: anghel deca, cavedigger, premiile oscar 2014

Opinii: