Debutul lui
Alexandru Tatos în film prilejuieşte reînnoirea unei constatări mai vechi: noua generaţie de cineaşti pe cale de afirmare face dovada unei certe înzestrări şi a unei seriozităţi artistice ce merită a fi consemnate cu satisfacţie. Momentul trebuie subliniat din cel puţin două motive. Unul este existenţa, la ora actuală, a unui climat deosebit de propice impunerii talentelor, a autorilor de valoare. Al doilea, intrarea în teritoriul celei de a şaptea arte a tinerilor cineaşti, la cota unor exigenţe sporite.
Al. Tatos — ca şi
Vaeni,
Veroiu,
Piţa,
Danieluc, de pildă, înaintea lui — a confirmat, cu
Mere roşii, încrederea producătorilor. Filmul său e situat ferm, de la bun început, pe terenul unor dezbateri etice de substanţă (scenariul
Ion Băieşu). Ceea ce ar fi putut rămâne doar un simplu conflict de atitudine între doi oameni se transformă într-un acut dialog între două mentalităţi de fond, dând dintr-o dată peliculei o largă deschidere actuală. Fiindcă tânărul chirurg Mitică Irod nu se confruntă neapărat cu doctorul Mitroi (filmul fiind situat în lumea medicală). E vorba, în primul rând, de două optici diferite în a accepta elementul nou, în a da profesiei o dimensiune de înaltă moralitate. Noul doctor, printr-o atitudine deschisă şi o perseverenţă de invidiat, nu cedează în ambiţia lui de a instaura un climat integru în spitalul unde e repartizat. Nu va fi singur pe acest drum şi se va impune prin spiritul său de omenie şi echitate.
Meritul esenţial al acestui film aici trebuie văzut: Tatos a creat un personaj pozitiv viabil, complex, lucru care se datorează nu mai puţin excelentului interpret
Mircea Diaconu. Experienţa din teatru a regizorului e vizibilă în descoperirea nuanţelor, în descifrarea replicilor. Deşi, în ansamblu, filmului îi lipseşte o anume adâncime,
Mere roşii iese, totuşi, din seria convenţiei prin maturitatea cu care exploatează un subiect aparent oarecare. E drept, regizorul a ştiut să-şi alcătuiască inspirat echipa de lucru. I-a dat, bunăoară, regizorului Ion Cojar prilejul să debuteze ca actor, iar acesta a construit un personaj (doctorul Mitroi) autentic. La fel, a distribuit tineri mai puţin cunoscuţi sau actori talentaţi nu prea căutaţi de cinematografie. Nu s-a înşelat, după cum şi alegerea lui
Florin Mihăilescu (imagine),
Cornel Ţăranu (muzică) şi Vittorio Holtier (decoruri) i-a dat o şansă în plus de a rotunji un izbutit film de actualitate.
