REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Un film despre forța morală a încrederii


     Ce șansă poate avea un tânăr care, suspectat de crimă, printr-o împrejurare anume, nu are întru susținerea nevinovăției sale nicio justificare? „Tu n-ai probe, n-ai martori, n-ai un alibi, n-ai nimic” i se spune protagonistului. Chiar nimic? Filmul lui Tudor Mărăscu, Încrederea, după un scenariu de Vladimir Alexe opune îndoielilor obstinate, grabei acuzatoare — forța morală a încrederii. Toate mișcările filmului se întâlnesc într-un unic traseu: cel al dobândirii încrederii, suprem omagiu adus omului. Sub învelișul său de peliculă de tip „polițist”, filmul Încrederea este, în fapt, povestea asumării unui pariu etic, a unei investiții morale. Pentru dovedirea nevinovăției unui tânăr, pentru impunerea dreptului său de a-și relua locul, cu demnitate și neștirbită speranță, în societate, acționează oamenii legii, dublați de ceea ce numim, în bună limbă românească. „oameni cu suflet”. Îndeobște, genul cu pricina nu se încurcă, prea mult, cu astfel de eroi, dar, cum remarcam, cu instrumentele specifice unor operații pe terenul mai bătut, al anchetelor, se acționează și în locurile mai alunecoase ale cunoașterii unei ființe. Nu s-ar putea spune că regizorul nu s-a înconjurat de riscuri atunci când, mergând din reconstituire în reconstituire, forţează limitele suprapunerii de unghiuri narative subiective, dislocate de cel „obiectiv” al aparatului de filmat „Cine pentru cine vede?” — întrebare care, de atâtea ori este denunțată de o anumită nesiguranță a construcției, se oprește la jumătate de drum, pe măsură ce ne convingem că, poate mai ambițios decât altădată, intenționând unele achiziții pe cont propriu în materie de strategie narativă, Tudor Mărăscu supune regimului reconstituirilor nu numai ceea ce nu știm, dar şi ceea ce nu știm îndeajuns. Se află, aici, o blindare a adevărului, o somare a realității chemată să apere, cu forța argumentetor, individul nedreptățit sau pe cel în derivă. Semnificativ ni se pare, în acest sens, un amănunt: pe cât de mult se destăinuie unele personaje, pe atât de „tăcut” este protagonistul. Pentru el vorbesc alții, cei care îi acordă şansa încrederii. Nu este prima dată când Mărăscu, regizor indubitabil iubitor de actori — cunoaşte, din teatru venind, latențele multora — alcătuiește distribuții „pe muchie de cuțit”. Cu câteva ezitări, protagonistul, debutantul Toma Hogea izbuteșe să sugereze disputa dintre vulnerabilitate și nădejdea ieșirii din impas. Pentru calmul metodic și căldura umană pe care le reclamau rolul anchetatorului, a fost solicitat Damian Crîșmaru. Pe el, ca şi pe Anton Tauf, cinematograful îi descoperă sau îi redescoperă după ani și ani. În unele momente, mai ales în compania lui Victor Rebengiuc, a Ilenei Predescu, lungul ocol prin timp „se vede”.
 
(Informația, 22 octombrie 1986)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: increderea, magda mihailescu, tudor marascu

Opinii: