Călătoria celor 12 cineaști într-o vizită de informare și documentare la gurile Dunării a început într-o sâmbătă de noiembrie când la București un soare călduț și portocaliu anunța o frumoasă zi de toamnă, iar pe harta din aeroportul Băneasa, în dreptul orașului Tulcea, stătea înfiptă o bulină roșie, semn că aeroportul e închis din motive meteorologice.
— Semn rău — oftează
Aurel Kostrakievici.
— Dacă-i ceață pe Dunăre am... Nu mai ajungem nicăieri i spune
Ioan Carmăzan în limbaju-i excesiv de colorat.
— Fiți cuminți, copii — ne liniștește
Geo Saizescu, cel care cunoștea mai bine locurile și avea să fie sufletul micii noastre expediții. La Mila 23 ne-așteaptă păsările călătoare. Nu pleacă ele fără noi.
Scenograful Ion Nedelcu îl privește cu ușoară neîncredere („La ora asta, păsări călătoare?”), dar, tăcut din fire, își ține pentru el dubiile.
Până la păsări călătoare, pe aeroportul din Tulcea ne așteaptă Jana Ursea, șefa sectorului cultura de masă din cadrul Comitetului județean de partid și Ernest Mihăilescu, vice-președintele Comitetului județean de cultură și educație socialistă. Ei aveau să fie, timp de cinci zile, călăuzele noastre de la Tulcea la Sulina și înapoi la Tulcea, și mai departe la Babadag, Ceamurlia și Unirea.
Vizita noastră începe fără multe discuții și introduceri. Avem deja două ore întârziere și peste tot oamenii ne așteaptă cu căldura și cu speranța că într-o zi vor regăsi pe ecrane câte ceva din adevărul vieții și muncii lor.
La Centrala Delta Dunării, directorul general Marin Nițu, doctor în economie, ne explică în amănunt care sunt perspectivele de dezvoltare industrială, agricolă și turistică ale acestui minunat colț de lume. La întreprinderea de construcții navale, directorul Constantin Duțu ne arată cu mândrie uriașa platformă — a doua ca mărime din Europa — care ridică și coboară vasele de mare tonaj. La Fabrica de confecții, directoarea Geta Basarab, proaspăt întoarsă din Țările Scandinave unde a perfectat noi contracte, ne prezintă întreg fluxul tehnologic de la bucățile de material așezate calup pentru a fi croite cu cuțitul electric și până la ambalarea cămășilor în pungi. La noul far din Sulina, primărița Florica Iordache ne-a invitat să urcam cele 238 de trepte ce duc la platforma de unde se vede cum apele Dunării se îmbină cu cele ale mării. La Fabrica de zahăr din Babadag, unde miasmele prelucrării sfeclei nu dispăruseră încă deși producția din acest an se încheiase, inginerul șef ne poartă pe pasarele printre benzile rulante, serpentinele și cazanele în care fibra legumei devine cristal și roșul se transformă în alb. La întreprinderea pentru industrializarea cărnii, construcție nou-nouță, care nici firmă n-a apucat să-și pună, măcelarii se aseamănă cu niște chirurgi cu măști de tifon și halate impecabile înarmați cu cuțite sterile.
Toate bune si frumoase, stimate gazde, dar oamenii, ce ne puteți spune despre oamenii care lucrează aici și care sunt potențialii eroi ai viitoarelor noastre filme?
— Ei bine, cu oamenii e o problema. În ultima vreme, statisticile consemnează depopularea deltei. „De vină” este dezvoltarea industrială a Tulcei care cere tot mai multă forță de muncă. De vina sunt condițiile de viața deloc ușoare în multe zone în care oamenii se simt rupți de restul lumii. Noi am pornit o adevărată campanie de repopulare oferind celor care lucrează în cadrul Centralei Delta Dunării multe avantaje. Dar, vedeți dumneavoastră, asta creează diferențe importante între nivelul de trăi al oamenilor noștri și al locuitori. Astfel se naște o situație cu complexe implicații sociale.
lată un interesant subiect de film.
— La întreprinderea de construcții navale principala problemă este fluctuația personalului muncitor. Majoritatea cadrelor tinere sunt absolvenți ai Școlii profesionale din Botoșani și mulți dintre aceștia au tendința și dorința să se întoarcă pe meleagurile lor. N-am avut până acum timp și mijloace să inițiem o analiză psiho-sociologică pe aceasta temă, dar fenomenul merită studiat.
lată un alt subiect de film.
— În Fabrica noastră de confecții suntem în majoritate femei. Se angajează de tinere și foarte tinere, la început stau în căminul de nefamiliști, apoi se mărita, fac copii... concediu de maternitate... probleme... Și nu ne putem permite ca în aceste ateliere să avem focuri goale.
Pe când un film despre condiția unei asemenea femei?
— Poate n-o să ne credeți, dar aici la Ceamurlia angajăm vara câteva sute de femei din Maramureș. În timp ce bărbații lor pleacă la pădure, ele vin la munca câmpului. Sunt puternice, harnice, vesele, își păstrează cu sfințenie tradițiile — își aduc până și ceterașul lor — locuiesc în dormitoarele fermei formând o mică comunitate de sine stătătoare.
Oare maramureșencele sezoniere la Ferma de legume din Ceamurlia de Jos n-ar constitui un subiect interesant măcar pentru un documentar dacă nu pentru un film de ficțiune?
Și asemenea subiecte izvorăsc cu zecile la fiecare pas. Totul e ca scenariștii și regizorii noștri să aibă ochi să le vadă, urechi să le audă și inspirație să le aștearnă mai întâi pe hârtie și apoi pe peliculă.
A nu se crede însă că dialogul tulcean s-a desfășurat doar după formula „cineaștii întreabă, gazdele răspund”. De multe ori a fost și invers, întâlnirile cu spectatorii de la Tulcea, Sulina, Babadag și Unirea, cărora li s-au prezentat filmele
Sosesc păsările călătoare,
Miezul fierbinte al pâinii, au fost doar începutul unui program de cultură cinematografica pe care secția de critică și comisia de cine-cluburi ale Asociației Cineaștilor îl vor iniția în județul de la gurile Dunării.
Deocamdată el prevede un lectorat de cultură cinematografica la Casa cărții din TuIcea, având ca temă literatura și filmul, lectorat ce s-a și deschis cu prelegerea „Rebreanu și cinematograful” și cu vizionarea filmului
Răscoala, precum și înființarea câtorva cinecluburi la întreprinderea de construcții navale din Tulcea, la Casa de cultura din Babadag, la Complexul piscicol din Unirea, cinecluburi de care operatorul
Liviu Pojoni s-a arătat bucuros să le păstorească.
Astfel au trecut cinci zile. Cinci zile în care scenografii
Marcel Bogoș,
Marga Moldovan,
Mircea RÎbinschi au constatat, printre altele, că nu e deloc imposibil ca într-o hală cu butoaie mari pline de pește pus la gheața să existe într-un colț o elegantă chiuveta cu picior. Cinci zile în care actorii Dorina Done și
Ovidiu Moldovan au recitat tulcenilor poezii. Cinci zile cu soare și ceața pe o Dunăre ale cărei ape dezgoliseră rădăcinile sălciilor, lăsându-le impudice și patetice undeva departe de mal. Cinci zile în care, Geo Saizescu, avea dreptate, ultimele stoluri de păsări calatoare și-au luat zborul spre alte meleaguri.
