— Am fost surprins, Mircea Moldovan, auzind că, după Vifornița, împreună cu același scenarist, Petre Sălcudeanu, lucrați la o comedie.
— De fapt, filmul meu de diplomă
Jocul oamenilor mari, avea unele elemente de comedie, chiar dacă mai aparte, puțin grotești. lar la vizionarea unor materiale filmate pentru
Vifornița, Sălcudeanu a explodat la un moment dat, zicând: — Știi că la tine cele mai bune secvențe par cele de comedie? Cred că de atunci a pornit ideea cu
Toamna bobocilor.
— În Vifornița, exista într-adevăr partitura mamei, care, în interpretarea Luizei Orosz, avea un umor al ei, conținut
— Acum, în
Toamna bobocilor, nu ar fi vorba numaidecât de o comedie. N-aș afirma-o categoric. E un gen foarte pretențios, prea puțin reușit la noi până acum și de aceea mi-e frică, e prima dată când mi-e frică la intrarea în producție. Nu m-aș Iansa, oricum, să fac o comedie bufă.
— Totuși, scenariul începe ca o comedie, în vervă aproape burlescă — cu fata și ceilalți doi absolvenți repartizați, prin hazard, la 600 km de capitală. Apoi comedia se mai temperează, ce-i drept.
— Devine o comedie lirică. Apar noi personaje, insolite, dacă nu chiar bizare — învățătoarea din sat, ciobanul, ținând de un univers care nu e neapărat comic. De altfel problematica filmului însuși, a celor trei eroi principali, poate fi rezolvată într-o tentă mai mult lirică decât comică.
— Care ar fi această problematică?
— Pe scurt, e vorba de trei caractere — fata și cei doi băieți care pleacă, de voie, de nevoie într-un sat îndepărtat, trei tineri, cu trei educații diferite, moștenite de acasă — și casa lor e departe. Problematica se diversifică apoi prin tipurile și ticurile surprinse în sat.
— Sunteți preocupat de întrebarea: cât o să râdă publicul?
— Cât o să râdă publicul? E prima dată când mă gândesc la asta. Ba m-am mai gândit, când am scris decupajul. Dar, după aceea, m-am lăsat furat de căutarea personajelor, a actorilor...
— Și, când scriați scenariul, v-ați amuzat?
— Eu însumi? N-am să vă răspund la această întrebare, fiindcă am ceva din superstiția actorului care știe că, dacă repetiția merge prea bine, se bâlbâie la premieră. La fel, când se râde prea mult la filmare, se plânge după aceea. Apropo de actori și de «cât o să râdă publicul», trebuie să vă spun în schimb un secret: mă bizui foarte mult pe actorii pe care i-am ales. Deși trebuie să vă previn încă de un lucru. Comedia, așa se crede în genere, trebuie să aibă soare, spumă, ș.a.m.d. Eu am în film și puțin soare, și puțină spumă de șampanie, dar și ploaie și noroi. Și din asta comedia poate câștiga, în inedit cel puțin. Apoi — dacă e să continuăm disecția, riscantă totuși la o comedie — intervin și decorul și recuzita, cu efectele lor.
— Am constatat din decupaj că, spre deosebire de Vifornița, uzați intens de mișcările aparatului, de dinamica și unghiulația cadrului, de racorduri surprinzătoare.
— Sper ca spectatorii să simtă și ei acest antren, să râdă, chiar dacă nu-și vor da seama de unde vine efectul.
— Dar să revenim la actori.
— Să-i și numesc. Dintre oamenii satului, avem în primul rând un cuplu:
Marin Moraru și
Draga Olteanu. Pentru ei s-au scris și rolurile respective. lar cei trei «intruși» sunt
Dumitru Furdui — un mincinos sincer, fiindcă minciunile lui sunt mai mult vise,
Emil Hossu — un băiat de bani gata, «fiu de doctor de pe Calea Victoriei» și
Maria Ploae — în film, proaspătă profesoară de franceză, în particular — studentă la Institut, debutantă, dar autentică actriță de film, în primul rând de film. De fapt, cu acest prilej am descoperit mai mulți actori și actrițe de film în Institut decât mă așteptam. În anul IV, la clasa lui
Octavian Cotescu, am descoperit-o pe Elena lurciuc, care va apare în rolul unei tinere țărănci, o actriță de comedie excelentă, cu ceva din
Coca Andronescu și
Vasilica Tastaman la un loc.
Și când mă gândesc că de-abia am găsit-o. Am colindat mult prin Institut. Ea stătea la locul ei — cea mai rușinoasă și mai retrasă, modestă. Dar în momentul când am făcut cu ea prima repetiție, pentru proba filmată, comicul ei contagios m-a învins, am izbucnit în râs, am ieșit de pe platou, râzând și de bucurie că am găsit-o.
