REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



TIFF 2014, primele 5 zile


     Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai-8 iunie) a început cu gala, când a fost proiectat documentarul Cinema, mon amour, realizat de Alexandru Belc, parte a proiectului „Salvaţi Marele Ecran”, iniţiat de Tudor Giurgiu, director TIFF.

Tot atunci a fost lansată campania de strângere de fonduri pentru Depozitul de Filme din Cluj, fostul depozit RADEF România Film, un spaţiu părăsit, plin de mii de pelicule abandonate. Pentru amenajarea unui Muzeu al Cinematografiei în acest loc e nevoie de 7000 de euro, într-o primă etapă. La această ediţie TIFF, Depozitul de Filme a devenit un spaţiu viabil de proiecţie. Tot la gală au fost prezentaţi câţiva membri ai juriului, printre care actriţa Cristina Flutur (După dealuri), Michael Kutza, directorul Festivalului Internaţional de Film de la Chicago, directorul de imagine Giora Bejach (Lebanon). În juriu sunt şi Nik Powell, directorul National Film & Television School din Londra, şi regizorul János Szász (The Notebook). 
     În afară de proiecţii şi evenimente, cei 15 participanţi la Transilvania Talent Lab, organizat de TIFF şi Control N, au activitate intensă de pregătire în cele 3 module TTL: Dezoltare (dezvoltarea unui proiect cinematografic), Producţie (producerea unui proiect cinematografic), Marketing-Distribuţie- Management cultural. TTL este coordonat de Iulia Rugină, Oana Răsuceanu şi Ana Agopian, care au invitaţi de marcă: script doctorul francez Antoine Le Bos (director artistic Le Groupe Ouest şi Centrul European pentru Creaţie Cinematografică din Britanny, tutor în atelierul de dezvoltare de scenarii Torino Film Lab), producătorul şi regizorul Tudor Giurgiu, curatorul şi consultantul pe scenarii Sirkka Möller (membru al comitetului de selecţie al secţiunii Panorama de la Berlinale şi coordonator al proiectului Doc Station pentru Berlinale Talent Campus), Mathias Noschis (specialist în strategii de marketing de film, fondator al Alphapanda şi trainer). 
     Astăzi, 5 iunie, sunt programate Masteclass pentru Regie în producţii low budget cu Peter Weber (Girl with a Pearl Earring) şi Katriel Schory (director executiv Israel Film Fund)  Detalii: www.tiff.ro/ttl/masterclass
Acum se desfăşoară Zilele Filmului Românesc, cu scurtmetraje în premieră - Să mori din dragoste rănită, O Lume Nouă şi Kowalski, dar şi cu lungmetraje noi. 
În competiţia internaţională avem şi un film românesc - Quod Erat Demonstrandum ( Premiul Juriului la Festivalul de la Roma), prezenţă bine argumentată de Mihai Chirilov, director artistic al festivalului de la Cluj. 
Singurele premii de la TIFF pe care le ştim deja sunt Premiul pentru întreaga carieră - cineastul polonez Krzysztof Zanussi şi Premiul de Excelenţă - actorul Florin Zamfirescu. Printre cineaştii români prezenţi la festival sunt actriţa Anamaria Marinca (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile), actorul Vlad Ivanov, regizorii Nae Caranfil, Stere Gulea, Nicolae Mărgineanu
Urmăriţi pagina noastră de facebook pentru ştiri transmise de Iulia Voicu, corespondentul nostru special la TIFF.

Cuvinte cheie: cristina flutur, mihai chirilov, tiff, tudor giurgiu, zilele filmului romanesc la tiff

Opinii: