Filmul românesc este pe val. Până nu trece („ce e val, ca valul trece...”), un număr dilematic dedicat filmului ro<89. În care scriu mai toţi cei care au rubrici de film, cronicari adică. Şi cei mai reprezentativi regizori din noua generaţie. Şi cel mai ocupat scenarist. Plus directorul celui mai important festival de film din Ro. Şi din care lipsesc
Cristian Mungiu (care nu răspunde la sms/ deşi i-am scris atât de des),
Nae Caranfil (în turneu),
Adrian Sitaru (în vacanţa din Franţa) şi ceilalţi solicitaţi care n-au răspuns. Plus
Radu Jude, care susţinea recent (într-un interviu) că nu, critica ro nu ajută filmul ro. Aşa că mi se pare normal să nu-l întrebăm nimic. N-am întrebat nici publicul, pentru că ştim deja ce filme ro<89 preferă. S-a văzut şi la TIFF08. Se ştie şi că specialiştii au gusturi asemănătoare. Chit că unii au preferat să scrie despre „plăceri vinovate”. Sunt şi astea un criteriu. Dar tocmai de aceea e bun articolul de deschidere. Nu acesta,
al Cristinei Corciovescu. Pentru că separă apele. Şi oricine lucrează cu „subiectivităţi” ştie că nu e uşor. Top-urile variază, dar anumite titluri rămân stabile. Ceea ce arată că obiectivitatea e posibilă. Deşi majoritatea vorbesc & scriu din amintiri. Căci nu toată lumea a revăzut filmele astea la New York. La retrospectiva lui Richard Peña. În copii restaurate, aşa cum e normal. În fond, care ar fi dilema. Dacă tot am făcut un număr cu asta. Habar n-am. Dacă rămân titlurile care trebuie? Unii (inclusiv critici) susţin că „trebuie” e „totalitar”. Nu reflectă relativitatea oricărei alegeri, modificările contextuale sau schimbările intra-personale de gust. Şi că, de fapt, un top este imposibil de făcut. În orice caz, irelevant. Dar eu nu cred asta. Şi, până una-alta, eu, şi nu ei, fac numărul ăsta. Şi ştiu că, de ex.,
Secvenţe este mult mai bun astăzi, 26 de ani de la premieră, decât atunci. Pentru că atunci nu era momentul cel mai bun pentru a-l aprecia cum se cuvine. Uneori, trebuie să ştii să aştepţi. Există acel moment, ideal, când un film dă tot, nu ştii când vine. Trebuie doar să fii mereu receptiv. „Trebuie”, iarăşi. Fără „totalitarism” nu se pot face ierarhii. Şi trebuie să fii convins că ai dreptate. Că gustul/ topul tău, acum, este perfect, altfel cum pretinzi a-i „ghida” pe alţii? Ar fi o impostură. Aşa că iată top ten-ul meu Film Ro pre-'89: 1.
Reconstituirea 2.
Pădurea spânzuraţilor 3.
Probă de microfon 4.
Secvenţe 5.
Moromeţii 6.
Nunta de piatră 7.
Meandre 8.
Duminică la ora şase 9.
Iacob 10.
Dincolo de nisipuri. Dacă e bun, nu voi schimba nimic la el peste 100 de ani...
