Proza lui lon Agârbiceanu îşi croieşte în sfârşit drumul către film. Patru din schiţele sale — «Fefeleaga», «Lada», «La o nuntă» şi «Vâlva băilor» au fost alese şi adoptate de regizorii Dan Piţa şi Mircea Veroiu, devenind scenariul unui viitor film intitulat deocamdată «Munţii noştri aur poartă». Împreună cu operatorul losif Demian şi cu scenografii Radu Boruzescu şi Helmut Sturmer, afirmaţi în teatru, dar debutanţi în cinematografie, cei doi regizori au fost în prospecţii. lată ce ne-au povestit din acest drum:
«Când intri în Roşia Montană, mergi întâi vreo 7 km, pe un drum mărginit de case de-o parte şi de alta. În mijloc curge un râu. De altfel, în Roşia Montana, toate casele sunt legate între ele de râuri şi pârâuri, ca într-o plasă. Ajungi apoi într-un fel de piaţă cu două biserici. Aici e satul industrial. Pe oricine întrebi, îţi va spune că asta-i Roşia Montană. Dar dacă mergi mai departe şi urci numai vreo 400 de metri treci parcă în altă lume. Intri într-un orăşel fascinant, în care toate casele sunt aşezate pe pantă, toate au curţi interioare, pavate cu piatră de râu sunt înconjurate de jur împrejur, oriunde întorci capul, de munţi de piatră. Nici nu vezi iarba pe ei. Într-adevăr, o Ţară de Piatră. Pe aici, fiecare casă are un trecut. Fiecare piatră, fiecare clanţă are ceva de spus. Şi culorile sunt deosebite, cărămiziul acela palid, şi albul pe alb...
I-am întrebat pe oameni:
— Cine a fost holoangăr pe aici? — Pe aici? N-am auzit de aşa ceva, ne-au răspuns.
— Cum n-aţi auzit. Cei ce furau, odinioară, aur.
— Nu ştim.
— Da' şteampuri (un fel de piuă acţionată de apă, care macină piatră), cine mai are?
— Şteampuri? Oho, de când nu mai avem.
După vreo două zile ne-am împrietenit cu unul dintre ei. Şi stând aşa de vorbă, ne spune la un moment dat:
— Păi eu am fost holoangăr.
— Bine, dar vecinul de colo ne-a spus că...
— Păi şi el a fost holoangăr, şi moşul din casa de dincolo şi...
Găsisem casă pentru platouri şi pentru cârciuma care va apărea în toate cele patru schiţe. Este o casă veche, nelocuită de vreo,10 de ani. Când plouă foarte tare, acoperişul îi devine de prisos. Dar are un farmec şi o atmosferă cu totul rare. Acum căutam o casă în care să facem nunta şi discutam între noi cum ar trebui să fie. Gazda ne-a auzit şi a intervenit.
— Nunta? S-o faceţi aici.
— Stai să vezi, că e balamuc, stricăm prin jur, costă bani, am încercat noi să-i explicăm.
— Nu face nimic. Vă dau şi eu bani dacă e nevoie. Numai s-o faceţi aici. Sunt formidabili oamenii din Roşia Montana.
