O profesoară pasionată — Maria Verdeş — care organiza spectacole — de versuri dar şi Caragiale — un căutător şi descoperitor de talente, Roger Georgescu, un real talent dramatic vizibil cu ochiul liber — totul o împingea pe eleva de liceu Silvia Popovici către cariera de azi. Dar ea visa să devină, dacă nu medic atunci psiholog, dacă nu psiholog atunci cântăreaţă, dacă nu cântăreaţă cel puţin pedagog (modelul ideal era doamna Verdeş) şi în orice caz scria poeme, epigrame, satire. Între timp, şi mai mult de dragul doamnei Verdeş, participa la concursurile interşcolare, la spectacolele de versuri şi juca în travesti... Caţavencu. Apoi, după ce Roger Georgescu o recrutează în ansamblul U.T.M., proaspăt înfiinţat, joacă în «Articolul 214», în «Tânăra gardă» (rând pe rând Liuba şi Uliana), în regia lui Tadeu Arsenie şi Miţa Baston în «D-ale carnavalului». Juca alături de
George Constantin,
Gh. Cozorici,
Gina Patrichi, şi ei pe atunci, printre alţii, membri ai ansamblului U.T.M. Ideea de a juca începe să-i placă, dar nu până într-atât, ca să renunţe la visul de a urma psihologia (psihologia copilului, nota bene) drept care se şi pregăteşte să dea examenul cuvenit. Cei din jur sunt însă de cu totul altă părere. Doamna Verdeş, Roger Georgescu şi regizorul Tadeu Arsenie încearcă şi chiar reuşesc s-o convingă să dea examen la Institut. Alege secţia actori de film, care avea examenele în primăvară, în speranţa că nu va reuşi şi se va prezenta deci toamna la... psihologie. Proba de actorie e trecută cu succes, cea de fonogenie de asemenea, la proba de fotogenie, cade. Derogare. Prea erau bune celelalte două probe. În Institut joacă tot felul de fetişcane duioase, o bătrână de 80 de ani, flăcăiandri (în travesti) dar şi Ziţa în «Noaptea furtunoasă».
Era în anul III când o descoperă
lulian Mihu şi o distribuie în
La mere. Revelaţie.
Apoi
Mihai lacob găseşte în ea
Blanca ideală, cu
lurie Darie ca partener. În această epocă apare încă un personaj, mai din umbră, machieuza Rica Enescu, care-i descoperă machiajul şi coafura potrivite ceea ce — spune Silvia Popovici — «mi-a dat curaj şi încredere în mine».
Un an înainte de absolvirea Institutului, primul lungmetraj:
Ora H în regia lui
Andrei Blaier şi Sinişa Ivetici.
În 1956, la absolvirea Institutului, i se propune să rămână în Bucureşti, dar refuză. Visează, ca toată promoţia ei, de altfel, un teatru experimental şi, împreună cu Gheorghe Cozorici,
Sanda Toma, Eliza Plopeanu,
Amza Pellea,
Constantin Rauţchi,
Victor Rebengiuc, Radu Penciulescu, pleacă la Craiova sub conducerea lui Vlad Mugur. Cariera la care nu visase niciodată începe, totuşi, între 1956-1959: Rolul principal Gwendolen în «Ce înseamnă să fii onest» de Oscar Wilde; Ofelia în «Hamlet»; Maria în «Tânăra generaţie» de V. Niţulescu şi F. Vasiliu (Premiul I la concursul tinerilor actori); Olga în «Ani de pribegie» de Arbuzov (Premiul II); Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu; Lucietta în «GâIcevile din Chioggia» de Carlo Goldoni; Magda din «Arcul de Triumf» de Aurel Baranga (Premiul III la concursul de dramaturgie originală).
Între timp mai joacă şi în
Furtuna filmul lui Andrei Blaier şi Sinişa Ivetici.
În 1959 se întoarce, prin concurs — la sugestia lui Moni Ghelerter — în Bucureşti, la Teatrul Naţional. Joacă: loana în «Surorile Boga» de Horia Lovinescu; Vera în «Cei din urmă» de Gorki (alt concurs, alt Premiu I); se pregăteşte pentru un rolişor în
Darclée şi, peste noapte, i se oferă chiar rolul principal. Judith în «Discipolul diavolului» de G.B. Shaw; Carol în «Orfeu în infern» de Tennessee Williams; Margot în «Maşina de scris» de Jean Cocteau; Gruşa în «Cercul de cretă caucazian» de Bertolt Brecht (din nou Premiul I).
Între timp, joacă pentru TV, în regia lui
Lucian Pintilie, rolul oarbei din «Oaspetele din faptul serii» de Horia Lovinescu; «Vanina Vanini», dramatizarea Andei Boldur după Stendhal; Sonia în «Crimă şi pedeapsă», dramatizarea lui lon Barna, şi tot Sonia în «Unchiul Vania». Încă două filme,
Omul de lângă tine şi
Dragoste lungă de-o seară, amândouă în regia lui
Horea Popescu, după care pleacă la Cluj.
Între 1963−1966, pe scena teatrului din Cluj: Larisa în «Fata fără zestre» de Ostrovski; lphigenia în «Iphigenia în Aulida» (turneu de succes în Italia); Hilde în «Constructorul Solnes» de lbsen; Maria în «Nimic, nu se pierde dragul meu» de lonel Hristea. În 1966 se reîntoarce la Bucureşti ca angajată a Teatrului Naţional. Urmează:
Ana Petrovna în «Un Hamlet de provincie» de Cehov; Julieta în «Romeo şi Julieta»; «Troienele» de Sartre după Euriplde; «Andromaca»; Alizuna în «Alizuna» de Tina lonescu; Luluţa în «Coana Chiriţa»; Goneril, în «Lear» şi Euxinia, în «Săptămâna patimilor» de Paul Anghel.
În 1967,
Malvina Urşianu îi oferă rolul principal în
Gioconda fără surâs şi tot Malvina Urşianu, în 1970, rolul Alexandrei în ultimul său film,
Serata.
15 ani de carieră, impresionant de multe roluri în teatru, incredibil de puţine în film. Dar să nu contabilizăm. Să spunem că numărul nu contează şi să sperăm, în taină, că el va creşte. Cu timpul.
