REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Scurtmetraje românești, la Festivalul de Animație REX din Stockholm


     România va fi prezentă la cea de-a treia ediție a festivalului de animaţie REX, care se desfășoară în perioada 11-15 octombrie la Kulturhuset Stadsteatern din Stockholm. Evenimentul este organizat de Asociația Festivalul de Animație REX, în colaborare cu clusterul EUNIC Stockholm și cu cinematograful Klara din cadrul Kulturhuset Stadsteatern, cu sprijinul municipalității orașului Stockholm.
     Festivalul prezintă publicului suedez 50 de filme animate – scurtmetraje și lungmetraje, în diferite stiluri și tehnici de animație – produse în 13 țări europene. Festival de Animație REX 2017 reprezintă un parteneriat între 13 institute europene și ambasade: Ambasada Austriei, Ambasada Republicii Estoniei, Ambasada Republicii Slovacia, Ambasada Spaniei, Centrul Ceh, Instituto Camões, Instituto Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Finlandez, Institut français, Goethe-Institut, Istituto Italiano di Cultura, Institutul Polonez și Institutul Ucrainean.
     În cadrul festivalului vor fi proiectate trei scurtmetraje de animaţie româneşti, toate realizate recent de tineri  animatori: Skateboarding-ul nu e o crimă de Cristian Radu (2016), Splendida moarte accident de Sergiu Negulici (2017) și Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva, realizat de Paul Mureşan (2016).
     În acest an, Paul Mureșan va participa în calitate de invitat la festival, atât la vizionarea filmului său Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva, cât și la o discuție cu alți regizori internaționali invitați. Filmul său este inclus la secțiunea Demoni interiori și va fi prezentat sâmbătă, 14 octombrie, începând de la ora 17:00.
     Participarea ICR Stockholm la ediția din acest an a Festivalului de Animație REX, precum și prezența regizorului Paul Mureșan la festival sunt realizate cu sprijinul Departamentului EUNIC din cadrul Institutului Cultural Român.
     Detalii: ICR
(14.10.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: animatii romanesti, cristian radu, institutul cultural roman stockholm, paul muresan, sergiu negulici

Opinii: