REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



S-a încheiat a VII-a ediție a Festivalului „Serile Filmului Românesc”


     Cea de-a VII-a ediție a Festivalului „Serile Filmului Românesc” (4-8 mai) a adunat peste 60 de invitați și 30 de producții românești de ficțiune și documentar, la Iași.
     În perioada 4-8 mai, SFR a fost și gazda unei serii de expoziții în premieră la Iași.
    SFR 2016 i-a dedicat o retrospectivă lui Mircea Diaconu, iar în cadrul Galei Aniveresare de 40 de ani de la lansarea filmului Mere roşii (regia Alexandru Tatos), pe 6 mai, actorul a primit Trofeul Festivalului Serile Filmului Românesc, precum și un premiu acordat de Uniunea Cineaștilor din România. Cu această ocazie a fost acordat și un premiu IN MEMORIAM Alexandru Tatos, pe care l-a primit soția regretatului regizor, doamna Liana Tatos.
     De asemenea, Mircea Diaconu a primit și o distincție din partea Institutului Cultural Român și Premiul „Pro Amicitia-Pro Fidelitate” din partea autorităților ieșene.
     Detalii: Festivalsfr.ro
 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, festivalul filmului romanesc la iasi, mere rosii film, mircea diaconu, sfr 2016

Opinii: