REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Revoluţia la bani mărunţi


      Nimic nu ne dă ghes să credem că locuitorii mohorâtului orăşel în care „intrăm” încă de la primele imagini ar avea de gând să sărbătorească, în preajma Crăciunului, cei 16 ani câţi au trecut de Revoluţie. Dacă proprietarul şi, în acelaşi timp, moderatorul-star al postului local nu s-ar agita să convoace câţiva concetăţeni la un talk-show, poate că amintirea evenimentului abia şi-ar găsi locul printre alte treburi. Cu un acut simţ al spaţiului, Corneliu Porumboiu dă uşor, la o parte, cortina îmbâcsită dincolo de care începe dimineaţa unor oameni. O spuzeală de blocuri cenuşii, cu tencuiala roasă, într-o geografie amorţită, fără respiraţie, semnificată de cadrele unei străzi pustii pe care trec un puşti suflând dintr-un clarinet pe cale de a-şi da duhul sau un bărbat cărând un brad deja chel (imaginea: Marius Panduru). Prin case, fiecare îşi vede de-ale lui, unul se lasă cicălit de nevastă, altul nu, unul îşi omoară singurătatea cum poate, făcând pe Moş Crăciun pentru copii străini, altul se cocoşează pentru a pune la loc banii daţi pe băutură. Din această umanitate îşi recrutează jurnalistul, cu chiu cu vai, conlocutorii, hotărât să găsească răspuns, odată pentru totdeauna, întrebării de maximă importanţă locală: a fost sau n-a fost revoluţie în oraşul lor? Înainte de a aprinde motoarele, ne convingem, încă o dată, că nimănui nu-i pasă de fapt: fanfara din studio zicea cu foc „Muzica latino este viaţa mea”. Artiştii alăturea cu drumul, sclipind, de la mic la mare, de atâtea fireturi, singurele pete (fizice) de strălucire din tot filmul, fac trecerea, într-o dramaturgie cu articulaţii ce acţionează ca unse, de la posomoreala străzii, a interioarelor, la chinul comic din studio. Pentru că toată lumea este torturată în A fost sau n-a fost. Moderatorul (Teodor Corban) mai mult ca oricine, el trebuie să o scoată la capăt şi cu citatele din Platon şi Heraclit, şi cu stângăcia invitaţilor vag plictisiţi, ba mai trebuie să facă faţă şi unui aparat aşezat pe „trepiede care nu merge”. Profesorul Mănescu (Ion Sapdaru) parcă ar da să iasă din cadru, pensionarul Pişcoci (Mircea Andreescu) din contra, tot dă să se asigure că îl vede toată lumea. Împreună, mână de la mână, iau revoluţia la bani mărunţi, toacă matematica, topografia, doar-doar or ieşi la liman cu concluzia „A fost revoluţie şi în urbea lor”. Este un chin derizoriu, totuşi chin, ca în orice moşire în care adevărul nu se lasă tras de păr. Mai mult de un „Am făcut şi noi revoluţie cum am putut”, nu se aleg în ruptul capului. Dacă în prima parte a filmului Corneliu Porumboiu avea la degetul mic minimalismul spaţial, acum, în lungile planuri fixe ale talk-showului stă cu ochii pe ceas, cronometrează durata, ţine în frâu satira, nu o lasă să ameninţe focul unui alambic în care se înghesuie hăituirea, neliniştea, nerăbdarea, minciuna, neputinţa, buimăceala, adică toată acea fiertură cu gust amar a vieţii neclintite nici cu o iotă, la care se vor întoarce cei trei. Ne dăm seama că lumina din zorii în care îi descopeream nu se deosebeşte cu nimic de cea a înserării în care îi lăsăm, ca şi cum am naviga pe o nesfârşită mare cenuşie. Cu toate acestea, nu uităm îndemnul unei telespectatoare, cea care nu dorea să întrebe nimic, ci pur şi simplu să atragă atenţia: „Afară ninge. Bucuraţi-vă domnilor de zăpadă, mâine va fi iar noroi”. Frumoasă coincidenţă: în filmul lui Cătălin Mitulescu Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Eva îşi trimite fratelui mai mic să privească fulgii de dincolo de fereastră. În decembrie, oricare ar fi el, parcă ninge altfel.
 
 
(Gândul, septembrie 2006)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: a fost sau n-a fost, corneliu porumboiu, cronica de film, magda mihailescu

Opinii: