Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.
Cinefilii vor avea ocazia să vadă inclusiv două dintre filmele câștigătoare:
Familia mea fericită / My Happy Family (regia Nana Ekvtimishvili, Simon Gross), distins cu Trofeul Transilvania, și
Piatră pe inimă / Heartstone (regia Gudmundur Arnar Gudmundsson), care și-a adjudecat Premiul pentru regie și pe cel al publicului.
Printre titlurile care au avut succes și la Cluj se numără mult-așteptatul documentar
Safari, proiectat recent în prezența lui Ulrich Seidl,
Dumnezeu să ne ierte / Que Dios nos perdone (regia Rodrigo Sorogoyen), filmul de închidere al festivalului,
O femeie fantastică / Una Mujer Fantástica, prezentat chiar de Sebastian Lelio la Cluj, sau
Roar - Sub asediul fiarelor (regia Noel Marshall).
Cei mici se vor bucura de trei filme special alese pentru ei din programul EducaTIFF:
Sânge de lapon,
Micul port și
O familie fabuloasă.
Detalii:
TIFF